Femeie găsită decedată într-un baraj de pe râul Olt

marți, 13 februarie 2024

O femeie de 70 de ani din municipiul reşedinţă a fost găsită decedată în râul Olt, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vâlcea, Loredana Sandu, a precizat că bătrâna ar fi plecat de dimineaţă de acasă fără să anunţe familia unde merge.

Trupul ei a fost observat plutind într-un baraj din partea de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea de către o persoană care a sesizat prin 112 evenimentul.

"La data de 12 februarie a. c., poliţiştii municipiului Râmnicu Vâlcea au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că o femeie ar fi înecată pe râul Olt, în zona barajului Nord. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au stabilit că este vorba de o femeie de 70 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care ar fi plecat de la domiciliu în această dimineaţă, fără a reveni. Femeia a fost scoasă la mal de către pompierii ISU Vâlcea, fiind declarată decedată", a precizat reprezentanta IPJ Vâlcea.

Pompierii militari vâlceni au intervenit în zonă cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de primă intervenţie şi comandă cu barcă şi o ambulanţă SMURD, femeia fiind însă adusă la mal fără semne vitale.

Trupul neînsufleţit al acesteia a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Vâlcea, în vederea efectuării necropsiei, în cauză poliţiştii continuând cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs evenimentul. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe