Constantin Radulescu: Drumul Târgului din Grădiștea a intrat în reabilitare

miercuri, 21 februarie 2024

Consiliul Județean Vâlcea, prin Regia Autonomă Județeană de Drumuri și Poduri Vâlcea (RAJDP), a demarat o nouă lucrare. Este vorba despre asfaltarea pe o lungime de 1,5 kilometri pe Drumul Județean 676 F, în comuna Grădiștea, chiar în zona târgului de săptămână din această localitate (pe drumul ce face legătura între comunele Grădiștea și Roșiile). Tot pe acest drum județean, angajații RAJDP Vâlcea lucrează într-o zonă afectată de o alunecare de teren, pe un tronson cu o lungime de 70 de metri. Aici se desfășoară lucrări de consolidare a platformei drumului (zid, gabioane, șanț pereat și refacere terasament).

„Eu merg des în târgurile săptămânale din județ și știu cât de importante sunt acestea pentru vâlceni. De aceea, ne-am propus să intervenim cu lucrări de modernizare în aceste zone intens circulate. Așa cum am procedat și în cazul Drumului Târgului din Lădești, și la Grădiștea vom amenaja drumul, astfel încât oamenii care vin la târg să circule în condiții de siguranță. În data de 21 februarie, colegii de la RAJDP au început lucrările în zonă. DJ 676 F va fi asfaltat pe un sector de 1,5 km, se vor amenaja rigole carosabile și circa 50 de locuri de parcare. De asemenea, se vor efectua lucrări la podul peste râul Olteț din apropierea târgului (refacere trotuare, vopsire parapet etc.) Totodată, pe DJ 676 F, se intervine într-o zonă afectată de o alunecare de teren, pe o porțiune de 70 de metri, unde se va consolida platforma drumului”, a declarat Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe