3.000 de familii din județul Vâlcea vor beneficia de vouchere de 10.000 de euro pentru a-și instala panouri fotovoltaice

miercuri, 19 martie 2025

Rădulescu a precizat că procesul de analiză a dosarelor depuse la Ghișeul Unic de Eficiență Energetică Vâlcea a fost finalizat, iar dintre cele 3.242 de solicitări primite de la operatorii acreditați, doar 129 au fost respinse.

'Eu cred, la informațiile pe care le am, că suntem primii din România care am încheiat această procedură prin care oamenii vor primi acest ajutor important și vor plăti facturi mai mici la energie electrică', a transmis, printr-o informare de presă, președintele CJ Vâlcea.

Beneficiarii aprobați vor primi cei 10.000 de euro sub formă de vouchere, dintre care 5.000 de euro sunt pentru panouri fotovoltaice și 5.000 de euro pentru baterii de stocare a energiei.

'Beneficiarii finali sunt persoane cu dizabilități și persoane cu venituri mici. Operatorii vor depune aceste dosare către minister, iar spre sfârșitul anului aceste investiții vor fi realizate la fiecare beneficiar final din județul Vâlcea', a precizat Roxana Rusu, consilier din cadrul Consiliului Județean Vâlcea. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2025 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe