Un tânăr polițist vâlcean s-a împușcat în cap. Ce probleme l-au împins către sinucidere

duminică, 3 decembrie 2023

Remus, un tânăr de doar 22 de ani, originar din Vâlcea, este polițistul care s-a împușcat în Constanța. Remus C., un tânăr de numai 22 de ani venit din Vâlcea la Constanța pentru o carieră în MAI, este polițistul care s-a împușcat în cap, chiar de Sfântul Andrei, într-o localitate din județul Constanța.

Remus este polițistul de 22 de ani care s-a sinucis în Constanța

Joi, 30 noiembrie, în doar câteva ore, doi polițiști și-au pus capăt zilelor, în județele Botoșani și Constanța. Ambii au în spate povești cutremurătoare de viață. Agentul din nordul țării, de 47 de ani, era găsit mort în cimitir. S-a împușcat lângă mormântul fiicei sale, care s-a stins la numai un an şi pe care o chema Andreea - relateaza replicaonline.ro

În seara aceleiași zile, în Constanța, un alt polițist, mult mai tânăr, se stingea în propria mașină. Remus C. avea doar 22 de ani și, prin gestul său, șoca un întreg colectiv și o familie.

De loc din județul Vâlcea, agentul absolvise școala de agenți de poliție în luna aprilie a acestui an. Apoi, fusese repartizat la IPJ Constanța, la postul de poliție din Cumpăna. Toate testările psihologice premergătoare angajării le trecuse cu succes.

Aparent, sinuciderea sa este una inexplicabilă. În seara în care a fost găsit fără suflare, polițistul a venit mai devreme la muncă. El a luat o citaţie ca pretext să iasă pe teren, apoi s-a dus pe un câmp la ieșire din localitatea Cumpăna. Aici s-ar fi împuscat în cap - menționează replicaonline.ro

Un coleg, care trebuia să îl înlocuiască, l-a căutat peste tot și l-a găsit abia la ora 20.30. Remus era singur, în autospecială, împuscat în cap. Pentru a-l scoate din mașină, colegii săi au fost nevoiţi să spargă geamul. Înainte de sinucidere, el blocase uşile pe interior.

Ce probleme l-au împins pe tânărul polițist către sinucidere

Într-o postare pe Facebook, cei de la Sindicatul Europol oferă informații suplimentare în acest caz. Astfel, se pare că în spatele gestului extrem stau o serie de probleme personale ale tânărului.

Remus trecea printr-o perioadă destul de dificilă. Pe lângă lipsurile financiare, tânărul ascundea o mare suferință familială. Părinții săi, aflați departe de el, suferă de mai multe afecțiuni. Ei depindeau de ajutorul băiatului.

”Sunt mii de drame ale tinerilor care intră în poliție și care ajung să fie repartizați la sute de km de casă, cu salarii care nu le acoperă cheltuielile de chirie și de subzistență, de care nu pasă nimănui!Părinții lui Remus erau cunoscuți cu afecțiuni medicale cronice ce necesitau ajutorul și sprijinul băiatului lor, trimis la 400 km de casă. Durerea era mare și frustrarea că e departe de ei a contribuit la dezechilibrul psihologic prin care trecea acest tânăr. Dar cu toate acesta, nu interesa pe nimeni și nici nu se punea problema să i se aprobe mutarea mai aproape de casă”, explică cei de la Europol.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe