Sorin Vasilache: Consiliul Local al oraşului Băile Olăneşti, de acord cu un împrumut pentru realizarea unor obiective de investiții prin PNRR

miercuri, 27 septembrie 2023

 

În vara acestui an, Consiliul Local al oraşului Băile Olăneşti a aprobat contractarea unui împrumut din venituri din privatizare de la Ministerul Finanțelor, în sumă de 1,12 milioane de lei, în vederea realizării obiectivelor de investiții finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, în conformitate cu prevederile din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare destinate acordării unor împrumuturi din Trezoreria Statului. Prin HCL nr. 59/2023, Consiliul Local al oraşului Băile Olăneşti a decis asocierea cu Consiliul Județean Vâlcea, în vederea depunerii spre finanțare, implementării și monitorizării proiectului „Microbuze electrice pentru elevii din județul Vâlcea”, în cadrul apelului de proiecte cu titlul Microbuze electrice pentru elevi, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. La începutul acestui an, primarul orașului Băile Olănești, Sorin Vasilache, a semnat contractul de finanțare nerambursabilă la proiectul „Reabilitare sediu primărie în oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea”, prin PNRR. Valoarea totală a proiectului este de 2,72 milioane de lei. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă renovarea energetică moderată a unei clădiri publice din orașul Băile Olănești (eficiență energetică) în vederea tranziției către un fond construit rezilient și verde. În luna martie, Consiliul Local al oraşului Băile Olăneşti a adoptat documentaţia tehnico-economică pentru obiectivul de investiţii „Renovarea energetică a clădirilor rezidenţiale multifamiliale - bloc H şi bloc K - din oraşul Băile Olăneşti, judeţul Vâlcea”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezidenţă. Valoarea proiectului este de circa 2,8 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe