Poliţiştii din Băile Govora au deschis dosar penal şi fac cercetări la primăria locală după ce viceprimarul Radu Bărăscu ar fi fost agresat de Lavinia Barbu, consiliera primarului Mihai Mateescu.
Incidentul s-a petrecut luni dimineaţa. Viceprimarul spune că la scandal ar fi asistat şi poliţiştii din localitate, chemaţi de cei din primărie.
‘Este o circotecă. Am dat-o afară pentru că departamentul ITL este în subordinea mea. Eu mă ocup cu organizarea, funcţionarea acestui birou prin organigramă aprobată în Consiliul Local la începutul anului. Am depus hârtie că dânsa nu are ce să caute aici, se lucrează cu secret fiscal. Nici nu mi s-a adus la cunoştinţă aşa ceva. Minte că am agresat-o. Din contră, dânsa este cea care a aruncat cu masa şi m-a lovit cu picioarele. A fost şi poliţia de faţă şi am şi filmat-o ca să pot să mă protejez’, a precizat viceprimarul Radu Bărăscu, potrivit pressonline.ro
Poliţia Vâlcea a transmis că verifică cele sesizate, o soluţie în acest caz urmând să fie dată prin Parchet.
‘Vă comunicăm faptul că, la nivelul Poliţiei oraşului Băile Govora se efectuează cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de purtare abuzivă, lovire sau alte violenţe, ameninţare şi hărţuire, urmând a fi dată soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea’, au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.