O anchetă pentru corupere sexuală a minorilor a fost declanşată într-o unitate şcolară de prestigiu din municipiul Râmnicu Vâlcea, Colegiul de Informatică Matei Basarab, după ce vineri doi elevi de a VIII-a s-ar fi dus într-o pauză la elevii dintr-o clasă de a III-a, unde ar fi mimat scene cu conotaţii sexuale, obligându-i pe cei mici să-i imite, totul fiind filmat de unul dintre cei doi elevi de gimnaziu.
Directorul unităţii şcolare, Coca Niţulescu-Gavrisiu, a precizat că o parte dintre părinţii copiilor implicaţi, precum şi dirigintele clasei celor doi elevi de gimnaziu au fost audiaţi, luni, în prezenţa poliţiştilor, care au deschis dosar penal în acest caz.
‘Am declanşat operaţiunea de anchetare internă. Au fost discuţii preliminare cu o parte dintre părinţi şi dirigintele clasei. Aşteptăm un pic ca procedura să se finalizeze şi cu siguranţă vom transmite toate informaţiile. Ceea ce pot să spun este că şcoala noastră regretă cele întâmplate. Toleranţa la violenţă este zero. Nu dorim violenţă sub nicio formă. Vom analiza şi vom sancţiona elevii conform regulamentelor şcolare şi legislaţiei în vigoare’, a declarat directorul Colegiului Naţional de Informatică ‘Matei Basarab’ din Râmnicu Vâlcea.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Vâlcea, cercetările se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, cei care au sesizat incidentul atât prin telefon, cât şi în scris fiind părinţi elevilor de clasa a III-a.
‘În ceea ce priveşte incidentul produs într-o unitate de învăţământ din municipiul Râmnicu Vâlcea, la data de 22 septembrie a.c., poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu şi efectuează cercetări penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de corupere sexuală a minorilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea’, au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.
Unul dintre elevii de gimnaziu implicaţi este recidivist, în luna martie anul acesta el înţepându-şi un coleg cu un briceag, faptă pentru care s-a ales cu mutarea într-o altă clasă şi cu scăderea temporară a notei la purtare, dar în final, pentru că legislaţia prevede că dacă în următoarele trei luni un elev nu mai are alte abateri se poate reveni asupra notei, a încheiat anul şcolar cu 10 la purtare. Atât părinţii elevului agresat, cât şi părinţii agresorului au fost însă nemulţumiţi de măsuri şi în prezent se judecă cu unitatea şcolară.
Inspectorul şcolar general, Mihaela Andreianu, a precizat că aşteaptă rezultatele anchetelor declanşate şi că va recomanda conducerii şcolii să sesizeze despre acest caz şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, pentru a oferi protecţie sau consiliere psihologică elevilor implicaţi.
Sursa: PRESSONLINE
Scandal cu conotații sexuale la Colegiul National Matei Basarab din Ramnicu Valcea! Protagonist: un elev ,,recidivist”!
Elev ,,recidivist” la Colegiul National Matei Basarab din Ramnicu Valcea!
Elevul M.A. din Ramnicu Valcea, fiul unui cunoscut afacerist din domeniul constructiilor din Valcea, a determinat copii de clasa primara din scoala, sa mimeze acte sexuale si i-a inregistrat video! Politistii ancheteaza cazul dupa ce mai multi parinti au depus reclamatii la Inspectoratul Judetean de Politie Valcea!
Referitor la incident, Mihaela Andreianu, inspector general al Inspectoratului Scolar Valcea, ne-a declarat: Nu stiu exact ce s-a intamplat, luni imi trimit cei de la scoala o raportare. Am inteles ca, intr-o pauza, un elev de gimnaziu s-a dus in clasa celor de clasa a III-a si ar fi facut gesturi obscene. I-a pus pe copii sa imite, a facut gesturi care aveau conotatie sexuala. Invatatoarea a aflat de la parinti si a demarat demersuri legale. Luni voi avea toate detaliile. Nu am vazut sesizarea parintilor si a invatatoarei, pe mine m-a sunat directoarea sa imi spuna despre problema. Asta stiu, pe scurt. Astept sa aflu detaliile si vor fi luate masuri in consecinta!
In mod evident, elevul M.A. are grave tulburari de comportament, necesitand ingrijiri de la specialisti. Avand in vedere temperamentul agresiv si deviant repetat al elevului, intrebam: de ce nu se iau masuri adecvate pentru a fi evitate astfel de situatii? In urma primului scandal, cand M.A. a injunghiat un coleg cu un obiect ascutit, conducerea scolii, la presiunea parintilor (mama - cadru didactic la aceeasi scoala, tatal - afacerist milionar in euro, cu relatii in politica valceana!), nu a adoptat masurile ferme care s-ar fi impus si iata unde s-a ajuns!
Un elev de la Colegiul Matei Basarab din Ramnicu Valcea si-a injunghiat un coleg de clasa!