Sparle si soparle, 07.08.2023

luni, 7 august 2023
  • Într-o postare pe rețelele sociale, plină de greșeli gramaticale și de exprimare, „candidatul” PNL Râmnicu Vâlcea la președinția Consiliului Județean, Grig Chiroiu, alias Pupăză, îi cântă în strună viceprimarului Virgil Pîrvulescu în chestiunea atât de sensibilă a CET Govora. Din rațiuni care ne lipsesc, „Pupăză” dinamitează pur și simplu CET-ul, anunțând falimentul și închiderea acestei societăți comerciale, extrem de importante pentru județul Vâlcea. Cel care se visează președintele Consililului Județean Vâlcea (!?!) trebuie să știe că taman CET Govora este deținută... de instuția în cauză, fapt ce pune o umbră de îndoială asupra intențiilor candidatului liberalilor la CJ Vâlcea. Îi mai transmitem noi lui „Pupăză” că măsurile de redresare economică luate de administratorii societății, după intrarea în insolvenţă, au produs efecte favorabile în exerciţiile financiare precedente. Conform datelor Ministerului Finanțelor, CET Govora a realizat anul trecut venituri totale de 108 milioane de euro și un profit brut de peste 6 milioane de euro.

 

  • Conform declarației de avere a primarului din Ionești, Constantin Neagoie, aflăm că anul trecut a încasat suma de 1,1 miliarde de lei vechi, din care 650 milioane de lei vechi din calitatea de edil și 470 milioane de lei vechi din cea de „pensionar”. Neagoie deține peste 1 MILION DE EURO la bănci. Pe lângă acestea, se mai adaugă două mașini Nissan și un tractor, o casă de 450 mp în Ionești, plus 8 terenuri în suprafață totală de peste 22 hectare, toate amplasate în comuna Ionești. Constantin Neagoie mai menționează în declarația de avere că nevasta lui este asociată la firma Comchim Chemicals (cu 59%), la o valoare a titlurilor de participare de circa 10 miliarde de lei vechi.

 

  • Un alt magistrat din Vâlcea a spus adio meseriei de judecător! Zilele trecute, președintele României a decis ca doamna Dalia Bălăceanu, judecător la Tribunalul Vâlcea, delegată în funcția de președinte al Secției I civile a acestei instanțe, să fie eliberată din funcție, ca urmare a pensionării. În urmă cu 6 ani, Dalia Bălăceanu a semnat memoriul magistraților români pentru retragerea proiectului de modificare a Legilor Justiției, fără studii de impact și fără o prealabilă consultare asupra unor aspecte legislative esențiale, pentru asigurarea transparenței decizionale, în raport cu magistrații (judecători și procurori) și societatea civilă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe