De la reizbucnirea cazului azilelor groazei din Ilfov, alte trei dosare penale au fost deschise în azilele din Vâlcea, potrivit surselor judiciare ale ziarului Libertatea.
La Centrul de abilitare și reabilitare pentru persoane adulte cu dizabilități nr. 2 Băbeni, pe 15 iulie 2023, un pacient în vârstă de 60 de ani a fost găsit spânzurat. A fost deschis un dosar penal în care se fac cercetări, înregistrat sub numărul 2754/P/2023 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vâlcea.
Pe 2 august, un pacient îngropat „pe repede-înainte, chiar înainte să apară controalele lui Ciolacu” a fost deshumat de oamenii legii din cimitirul de lângă Primăria Zătreni. Multiple surse ale ziarului Libertatea au confirmat evenimentul. Bărbatul fusese îngropat tot pe 15 iulie, când a fost găsit și celălalt pacient spânzurat. „L-au îngropat pe grabă, s-a făcut o groapă cu excavatorul, că știau că vine luni controlul”, spune o persoană din interiorul sistemului DGASPC.
Citeşte întreaga ştire: Dosar penal deschis în cazul unui pacient dintr-un centru de îngrijire, îngropat înainte de controale, „pe repede-înainte, fără autopsie, cu excavatorul”
Așteptăm punctul de vedere al președintelui Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, în subordinea căruia se află DGASPC - instituție care coordonează centrele de la Băbeni și Zătreni! De asemenea, așteptăm un punct de vedere și în ceea ce privește CAZUL MĂCIUCA. Domnule președinte, nu credeți că este cazul să îl lăsați la pensie, totuși, pe directorul DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea?!
Cazul Măciuca
Tot în cazul unui centru din subordinea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vâlcea este deschis și un dosar la Parchetul General. Este vorba de cazul Măciuca, unde pacienți erau legați cu chingi, lăsați dezbrăcați în centru și puși la muncă atât de șefi, cât și de comunitatea locală, după constatările procurorilor. Dosarul fusese inițial clasat de procurorii vâlceni imediat, în 2017. A fost apoi redeschis de cei bucureșteni în 2019.