Ceramică de Horezu falsă, vândută la marginea drumului în Vâlcea. Polițiștii au aflat că produsele veneau din Bulgaria

joi, 18 mai 2023

Ceramică de Horezu falsă, vândută la marginea drumului în Vâlcea. Polițiștii au aflat că produsele veneau din Bulgaria și au amendat mai mulți comercianți din zonă. Obiectele erau evident falsuri, produse chiar în Bulgaria, însă erau vândute turiștilor drept faimoasa ceramică de Horezu.

Ceramică de Horezu falsă, vândută la marginea drumului în Vâlcea

În urma acestui control au fost deschise nu mai puțin de șapte dosare penale, în timp ce la unul dintre comercianții din Horezu polițiștii au descoperit zeci de mii de euro cash pentru care persoana respectivă nu avea documente justificative. Potrivit Știri pe Surse, anchetatorii au stabilit că produsele fake erau aduse din Bulgaria.

Sute de produse contrafăcute din ceramică au fost găsite de poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice la Horezu, în urma verificărilor făcute la mai mulţi comercianţi din zonă fiind întocmite şi şapte dosare penale, au informat, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.

"Au fost verificaţi 10 operatori economici, ce îşi desfăşoară activitatea în oraşul Horezu, al căror obiect principal de activitate îl reprezintă comerţul cu amănuntul al produselor din ceramică, specifice zonei respective. Pentru neregulile constatate au fost întocmite şapte dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 102 alin. 1 lit. b din Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, constând în punerea în circulaţie a unor produse purtând o marca identică sau similară cu o marcă înregistrată. Au fost identificate şi ridicate un număr de 411 de produse contrafăcute, respectiv oale, farfurii, ulcioare, ceasuri, castroane, căni, în valoare de 6.600 lei", au transmis reprezentanţii IPJ Vâlcea.

Potrivit sursei citate, pe lângă produsele contrafăcute, poliţiştii au descoperit în urma controlului şi sume importante de bani a căror prezenţă nu a putut fi justificată în acte.

"De asemenea, au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. nr. 28/1999, cu amenzi în valoare de 21.500 lei, fiind confiscată suma de 1.919 lei, reprezentând încasări nefiscalizate. Totodată, a fost indisponibilizată suma de 58.000 de euro, sumă ce a fost identificată în numerar, în unitatea de vânzare, fără documente justificative", se artă în comunicatul Poliţiei Vâlcea.

Ceramica de Horezu, cu toate simbolurile ei, este parte a patrimoniului imaterial UNESCO din 2012, iar la începutul lunii viitoare va fi sărbătorită în cadrul celebrului târg al ceramiştilor români Cocoşul de Horezu, care a ajuns anul aceasta la cea de-a 51-a ediţie.

 

sursa Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe