Scandal de corupție! Perchezitii acasa la seful Serviciului Judetean de Medicina Legala Valcea, după ce femeia de serviciu a câștigat un concurs de asistenta

duminică, 23 aprilie 2023

 

Scandal de corupție la Spitalul Județean din Ramnicu Vâlcea, unde joia trecuta au descins ofițerii DGA și procurorii din oraș. Ancheta vizează un concurs organizat de laboratorul de medicină legală al spitalului și există bănuiala că ar fi fost aranjat.

Nu mai puțin de 10 percheziții au fost puse în executare la Spitalul Județean din Râmnicu Vâlcea, dar și la domiciliile a doi dintre suspecți: Daniel Roncea, medical sef de la Serviciul Judetean de Medicina Legala Valcea si Constanta Mateescu, beneficiara concursului de angajare.

Unul dintre ei ar fi un medic, iar celălalt o femeie de serviciu, cea care în urmă cu o săptămână ar fi fost validată ca fiind câștigătoarea unui concurs organizat de Spitalul Județean pentru Serviciul de Medicină Legală, un concurs ce viza un post de asistent de laborator.

De altfel, există bănuiala că acest concurs ar fi fost aranjat și că, singura candidată, această femeie de serviciu, despre care nu e foarte clar dacă avea sau nu calificarea necesară, ar fi primit subiectele de concurs și așa ar fi câștigat.

Au fost efectuate percheziții, s-au cautat ultimele dovezi, iar ofițerii DNA care au strâns probe până acum, împreună cu procurorii de pe lângă Parchetul Tribunalului Vâlcea, vor demara procedurile de rigoare, în primul rând audieri, și în funcție de întreg probatoriul administrat, ar putea fi luate și măsuri preventive.

Comunicatul Parchetului

Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, referitoare la organizarea unui concurs pentru ocuparea unui post de asistent de laborator în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală Vâlcea.

În cursul zilei de astăzi, 20 aprilie 2023, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se efectuează 10 percheziţii domiciliare pe raza judeţului Vâleea, din care opt sunt la sediul unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Vâlcea.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare. Precizăm că aceste activităţi nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Ziarul de Valcea a mediatizat acest caz si a tras mai multe semnale de alarma in legatura cu CONCURSUL ARANJAT:

Serviciul Judetean de Medicina Legala Valcea a organizat un concurs... ARANJAT! Medicul sef Roncea, mai presus de lege, si-a angajat pe post de asistenta - fosta femeie de serviciu! Rusine!

ARICOL PUBLICAT IN DATA DE: marți, 11 aprilie 2023

Serviciul Judetean de Medicina Legala Valcea a organizat in luna aprilie 2023 un concurs ARANJAT! O parodie de concurs, cu final stiut dinainte si conditii restrictive pentru eventuali candidati incomozi! Clauza privitoare la vechimea de 6 luni în specialitatea respectiva (anatomie patologica) a fost clar ABUZIVA și RESTRICTIVA! Concursul respectiv a fost ”castigat”, după cum si-au dorit medicii Roncea si Anca Zaharia, de Mateescu Constanta (fosta Tudora) care a fost CANDIDAT UNIC! Aceasta a detinut postul de ingrijitor de curatenie in cadrul SJML Valcea si a lucrat in perioada pandemiei ca asistenta (avansata fara concurs de la postul de femeie de serviciu la cel de asistenta!) in cadrul respectivului serviciu. SJML nu a angajat ingrijitor curatenie pe aceasta perioada la laboratorul de anatomie patologica, tocmai pentru a i se păstra acesteia postul! Asadar, concursul a fost de forma, adica o BATAIE DE JOC la adresa eventualilor candidati de buna credinta! Demn de mentionat este ca, nu cu mult timp in urma, Inspectoratul Teritorial de Munca Valcea a amendat SJML tocmai pentru ca a depistat-o pe Mateescu Constanta (ingrijitor de curatenie) ca facea ILEGAL munca de asistenta de laborator! Dupa încheierea contractului de asistenta din perioada pandemiei, Mateescu Constanta a revenit pe postul de ingrijitor curatenie, dar A CONTINUAT SA EXERCITE ILEGAL ATRIBUTIILE DE ASISTENT LABORATOR!

Cititi AICI mai multe detalii despre asa-zisul concurs

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe