Chimcomplex S.A. a primit diploma Meritul Universitar cu Medalie de Aur “Nicolae D. Xenopol” pentru contribuția la promovarea învățământului economic românesc

joi, 13 aprilie 2023

Academia de Studii Economice (ASE) București a sărbătorit săptămâna trecută 110 ani de la înființare, iar în cadrul unui eveniment festiv Chimcomplex S.A. Borzesti a primit diploma Meritul Universitar cu Medalie de Aur “Nicolae D. Xenopol” pentru contribuția la promovarea învățământului economic românesc.

Chimcomplex a demonstrat ca este determinată prin munca și pasiunea liderilor săi să revigoreze industria chimică din România, iar mediul universitar susține proiectele noastre remarcabile de țară!
127 de absolvenți ASE lucrează în cadrul companiei, alături de 3 doctori în economie în frunte cu Președintele Chimcomplex Dr. Ec. Ștefan Vuza.

Vă invitam să îi felicitam pe toți cei care au fost apreciați cu cea mai mare distincţie acordată de către ASE, iar de mâine să ne continuăm proiectul de țară și să strângem rândurile în jurul valorilor noastre comune românești. Să continuăm să ne inspirăm de la cei mai buni și să aratăm că dedicarea și efortul lor pot aduce rezultate spectaculoase!

Fotografiile ilustrează înmânarea diplomei Meritul Universitar cu Medalie de Aur “Nicolae D. Xenopol” în Aula Magna, în aprilie 2023 și a diplomei postuniversitare acordate Doctorului în economie Ștefan Vuza în anul 2003.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe