În data de 20 martie 2023, deputatul PSD Vâlcea Daniela Oteșanu i-a adresat o întrebare ministrului Virgil Popescu având ca obiect prezentarea investițiilor din programul REPowerEU pentru consolidarea independenței energetice a României, la nivelul infrastructurii de transport a energiei electrice, cât și pentru gazele naturale.
ÎNTREBARE
Stimate domnule ministru,
Având în vedere anunțul domnului prim ministru Nicolae Ciucă cu privire la aprobarea în Guvern
a Programului de Modernizare în valoare de 500 de milioane de euro pentru infrastructura de transport energetic prin care se vor derula o serie întreagă de proiecte pentru diversificarea şi mărirea capacității de producere a energiei electrice, vă rog să-mi transmiteți care sunt obiectivele de investiţii pe care le-ați inclus în capitolul REPowerEU și pe care urmează să le prezentați Comisiei Europene.
Așa cum știți, PSD în momentul intrării la guvernare și-a propus ca unul dintre obiectivele
principale pentru următorii 3-5 ani să fie creșterea producției interne de energie și asigurarea
independenței energetice a României, astfel încât populația și companiile să nu mai fie afectate de lipsa resurselor energetice și nici de prețuri mari la gaze naturale și curent electric.
În acest sens, PSD chiar a propus în cadrul Coaliției de guvernare crearea unei companii
naţionale în domeniul energetic, ca soluție fundamentală pentru rezolvarea crizei provocate de scumpirea gazelor și a energiei electrice. Astfel, se poate asigura independenței energetică a României pe termen lung și le garantează românilor că nu vor mai fi expuși unor de riscuri de fluctuație a prețurilor la facturile de energie electrică și gaze naturale. În ce măsură susțineți această propunere și considerați că este oportună pentru a fi realizată în următoarea perioadă?
Cred că ne dorim cu toții ca România să devină independentă energetic pe toate planurile prin
asigurarea consumului intern dintr-un mix de surse, care bineînțeles să pună accent pe energie solară pentru atingerea obiectivului țării noastre de a folosi energie curată.
Vă mulțumesc.
Solicit răspuns în scris.
Cu deosebită stimă,
Deputat Daniela Oteșanu
Web Design by DowMedia