Deputat Eugen Neață: Poliţia Română şi toate celelalte instituţii de intervenţie în apărarea vieţii unui om trăiesc din încrederea cetăţenilor, şi dacă această încredere se năruie, ele nu mai au niciun viitor!

miercuri, 29 martie 2023

"Nici eu nu cred că este bine aşa

Evenimentul tragic care s-a petrecut recent la Alba Iulia şi modul în care s-a reflectat în societatea românească mă determină să spun câteva lucruri, la rândul meu.

Sunt un fost poliţist şi nu pot fi indiferent la tot ceea ce s-a întâmplat. Am scris pe această pagină şi în momentele în care poliţia asista la dubla crimă petrecută în Oneşti. Este o legătură evidentă între aceste două tragedii şi între ele două şi altele mai mult sau mai puţin cunoscute. Știm că şi sechestrarea unei fete la Caracal a fost comunicată în timp util poliţiştilor şi ei nu au intervenit pentru a salva viaţa adolescentei care le-a cerut ajutorul la telefon.
Toate acestea, deşi s-au întâmplat la sute de kilometri unele de altele, în jurisdicţia altor instituţii de protecţie şi de intervenţie, seamănă ca nişte picături de apă. Au început, s-au dezvoltat şi s-au încheiat în acelaşi mod. Mai concret, au început cu un avertisment telefonic, au continuat cu o harababură poliţienească şi s-au încheiat cu una sau mai multe crime.

Am spus-o deja, sunt un fost poliţist care a participat de-a lungul carierei la diverse intervenţii şi din poziţie de simplu executant al unor ordine şi din postura de comandant de operaţiuni. Cunosc limitările legislative ale unei intervenţii în forţă, dar cunosc şi limitele ce ţin de lipsa unor calităţi elementare ale celui angajat să protejeze viaţa oamenilor aflaţi în pericol. În calitate de comandant, am fost nevoit să ordon şi să coordonez acţiuni care au condus şi la salvarea unor vieţi, dar şi la anchetarea mea birocratică.

Ca poliţist de carieră poţi fi pus în astfel de situaţii, dar de câte ori în viaţă nu ajungem în punctul în care trebuie să alegem între decizii riscante. Întotdeauna merită să rişti, când de cealaltă parte a riscului tău se află viaţa unui om aflat în pericol.
Sunt supărat pe poliţiştii care n-au gândit aşa nici la Caracal, nici la Oneşti, şi nici la Alba Iulia. Au avut de ales între a acţiona la limita legii şi a abandona o viaţă în braţele unui criminal. Și au ales prost. Dovadă sunt cadavrele care rămân în urma ezitărilor şi a comodităţii lor.

Mai mult, sunt de-a dreptul ridicole acţiunile de mascare ulterioară a lipsei de curaj şi de priceperi prin tentative de modificare a succesiunii faptelor. Nu este bine ce se întâmplă. Poliţia Română şi toate celelalte instituţii de intervenţie în apărarea vieţii unui om trăiesc din încrederea cetăţenilor, şi dacă această încredere se năruie, ele nu mai au niciun viitor. Nu unul onorabil, vreau să spun. În aceste instituţii nu au ce căuta indivizi lipsiţi de curaj şi de pregătire profesională şi psihologică adecvată.

Protejarea vieţii se face cu maximă determinare, nu cu grijă pentru praful de pe pantofi. O spun în numele tuturor poliţiştilor care au căzut la datorie, a celor care şi-au riscat viaţa şi locul de muncă pentru a-i salva pe cei aflaţi în pericol, a celor care nu s-au ascuns după legi şi regulamente pentru a fuma o ţigară la locul crimei ce se derulează sub ochii lor şi a celor care şi-au adus aminte de ei înşişi numai după ce i-au pus la adăpost pe toţi cei care au cerut ajutor.

Vechea scuză cu fiecare pădure are uscături nu-şi are locul aici. Și nici uscăturile din pădure nu sunt lăsate acolo pentru a pune în pericol copacii cei tineri şi viguroşi. Le pune vântul la pământ de câteva ori pe an."

Deputatul #PSD Neata Eugen

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe