DIICOT Valcea - DEZVALUIRI INCENDIARE din rechizitoriul “Prajituri cu cannabis“!

miercuri, 22 februarie 2023

DIICOT Valcea a facut public rechizitoriul, prin care instructorul de fitness Dumitru Cojocari din Ramnicu Valcea a ajuns in arest pentru 30 de zile dupa ce a oferit prajituri cu cannabis invitatilor la o petrecere organizata de Gabriel Craciun, directorul Avicarvil Valcea. 16 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, au ajuns în final la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea. În cazul a 15 dintre ei, analizele au scos la iveală că au consumat droguri.

“În urma administrării materialului probator a rezultat că în data de 21.01.2023, numitul C G a organizat la o sală de festivități din cadrul Hotelului, din mun. Rm. Vâlcea, o petrecere pentru serbarea zilei sale de naștere. În acest sens, acesta a invitat mai mulți prieteni, rude și apropiați, printre care și pe inculpatul C.D. Începând cu ora 18.00, a început desfășurarea evenimentului, numitul C.G. întâmpinând oaspeții împreună cu soția sa la intrarea sălii de evenimente.

În jurul orelor 19.11 în vederea participării la eveniment s-a prezentat și inculpatul C.D. care a oferit numitului C G drept cadou, o cutie cu prăjituri, fără a îi preciza dacă respectivele dulciuri ar conține substanțe interzise sau orice altfel de substanțe. După ce a primit cutia respectivă, numitul C.G a desfăcut-o și a servit cu prăjiturile respective participanții la eveniment.

Inițial martorul C.G. a oferit prăjiturile invitaților aflați la intrarea în sala de evenimente, iar ulterior atât acesta cât și soția sa au luat cutia și s-au deplasat la mai multe mese și au servit o parte din invitați, cum sunt nașii acestora, ulterior cutia cu prăjituri fiind lăsată pe una din mese. De asemenea, observând cutia cu prăjituri o parte din participanții la eveniment  s-au servit singuri din aceasta. Atât C.G., cât și soția sa au consumat prăjiturile respective. (…) Practic, din acest moment, aproape simultan, persoanele care au consumat dulciurile din cutia adusă de inculpatul C.D., au început să acuze stări de rău puternice, amețeală, lipsă de orientare, halucinații, etc care au determinat solicitarea echipajelor de urgență, fiind transportate la Spitalul Județean Vâlcea un număr de 15 persoane, respectiv martorii.

Așa cum rezultă din înscrisurile întocmite în contextul internării acestora, analizele de urină au evidențiat în cazul sus numiților prezența THC (Tetrahydrocannabinol), substanță psihotropă biosintetizată de planta cannabis, care face parte din categoria drogurilor de risc. A mai rezultat de asemenea că la locul evenimentului s-a produs o stare de panică generală în condițiile în care persoanele sus menționate au început să acuze aproape concomitent stări puternice de rău, halucinații, amețeală, vomă, nemaiputându-se deplasa, iar la locația respectivă s-au deplasat mai multe ambulanțe care au acordat primul ajutor iar ulterior le-au transportat la spital. ​După aplicarea tratamentului corespunzător, în timpul nopții persoanele sus menționate au fost externate.

Numitul C. G., organizatorul evenimentului a formulat și un denunț împotriva numitului C D , care a fost reunit la prezenta cauză. Totodată procesele verbale de redare a imaginilor surprinse de sistemul de supraveghere video al hotelului relevă în mod clar desfășurarea evenimentelor, rezultând în mod direct cum inculpatul C D aduce cutia cu prăjituri, din care ulterior participanții la eveniment consumă respectivele dulciuri. Cu ocazia cercetărilor a fost identificată cutia în care au fost aduse prăjiturile respective iar în urma analizelor de laborator  a resturilor de prăjituri identificate în aceasta au fost identificate urme de THC ( Tetrahydrocannabinol).

Acesta a recunoscut că urmele de substanță identificate la locuința sa provin din cantitatea de cannabis utilizată pentru prepararea prăjiturii .

De asemenea au fost ridicate telefonul mobil și un laptop aparținând inculpatului, fiind efectuată o percheziție informatică asupra acestora în baza mandatului încuviințat de către instanță.

S-a procedat la analiza tuturor datelor informatice existente în dispozitivele respective, inclusiv a conversațiilor purtate de către inculpat cu martorul C.G.. Au rezultat probe directe cu privire la accesarea de către inculpat a unor prezentări video, existente în mediul on-line, ce descriau modalitatea de preparare a unor prăjituri similare utilizându-se cannabis extras în modalitatea descrisă de inculpat .

Astfel datele informatice evidențiate în laptop-ul suspectului au relevat la rubrica <History> aferentă browser-ului B adrese web ce au în comun sintagma <brownie>, ambele accesate la data de 19.01.2023, a căror accesare are ca rezultat afișarea unei pagini web care pune la dispoziție o rețetă pentru prepararea de prăjituri de tip brownies cu cannabis, aspecte care se coroborează direct cu situația de fapt reținută și cu declarația inculpatului. Din analiza materialului probator dispus în cauză apreciem că rezultă fără nici un dubiu săvârşirea infracţiunii reţinute  în sarcina inculpatului motiv pentru care se va dispune trimiterea acestuia în judecată” – se mentioneaza în rechizitoriul DIICOT Vâlcea.

 

 

Directorul de la Avicarvil, Gabriel Craciun, si-a servit invitatii la o petrecere cu prajituri pline cu... marijuana

Directorul de la Avicarvil, Gabriel Craciun, si-a servit invitatii la o petrecere cu prajituri pline cu... marijuana

joi, 2 februarie 2023

A adus prăjituri cu marijuana la petrecere pentru că nu avea bani să-i cumpere cadou sărbătoritului

Prăjiturile cu marijuana aduse la petrecerea de la Râmnicu Vâlcea de Dumitru Cojocari au fost oferite drept cadou. Acestea au costat 750 de lei și au fost prezentate drept „bunătăți din Olanda“.Negresele care conțineau marijuana au fost prezentate drept „bunătăţi din Olanda” şi servite de către sărbătorit, care a mâncat el însuşi, împreună cu soţia sa din ele - relatează adevărul.ro

Dumitru Cojcari, bărbatul care a dus prăjituri cu marijuana la o petrecere organizată cu ocazia zilei de naştere a unui bărbat cu Râmnicu Vâlcea, și-a recunoscut fapta și şi-a explicat decizia de a oferi sărbătoritului prăjituri cu droguri susţinând că a vrut să îi cumpere un parfum, dar nu a avut suficienţi bani pentru acest cadou astfel că a apelat la cadoul care a băgat în spital 15 invitaţi. Dumitru Cojocari a spus că a dat 750 de lei pe drogurile pe care le-a folosit ca ingredient pentru negresele oferite drept cadou.

„Inculpatul justifică faptul că acesta era cadoul pe care dorea să il facă organizatorului petrecerii, pentru că un parfum, la care se gândise în prealabil, i-ar fi depăşit bugetul. Aceste prăjituri erau de tip brownies, inculpatul susţinând că le-a preparat chiar el acasa cu marijuana cumpărată de la o persoană necunoscută, prin intermediari. Preţul achiziţiei a fost de 750 de lei, potrivit declaraţiei sale, astfel încât justificarea acestui cadou neobişnuit pe lipsa încadrării în buget a unui parfum al cărui preţ ar fi similar, nu poate fi reţinută”, se arată în documentele Tribunalului Vâlcea.

Dumitru Cojocari a ajuns la petrecerea de la hotel la ora 19.11, la o oră şi 11 minute după începerea petrecerii. Hotelul a asigurat mâncarea, iar candy barul a fost adus de sărbătoritul care a împlinit 50 de ani. Dumitru Cojocari i-a dat sărbătoritului (Gabriel Crăciun, director Avicarvil Valcea) cutia cu negrese care conţineau marijuana, sărbătoritul consumând el însuşi din ele, oferind şi soţiei sale şi plimbându-se cu cutia printre invitaţi - informează adevărul.ro

Un apel la 112, în seara zilei de 21 ianuarie, a pus pe jar autoritățile din Vâlcea, după ce mai multe persoane care participau la aniversarea unui afacerist vâlcean, cu aproximativ  70 de invitați din mai multe zone ale țării, au acuzat stări de rău.

Imediat, la fața locului au ajuns mai multe ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță și SMURD care i-au preluat pe unii dintre pacienți, în timp ce alții s-au prezentat singuri la Unitatea de Primiri Urgențe.

16 persoane, cu vârste cuprinse între 20 și 54 de ani, au ajuns în final la Spitalul Județean de Urgență din Râmnicu Vâlcea. În cazul a 15 dintre ei, analizele au scos la iveală că au consumat droguri.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe