Bărbat reținut după ce a bătut un șofer în trafic

duminică, 29 ianuarie 2023

Polițiștii din cadrul Poliției orașului Horezu au fost sesizați sâmbătă că în fața unui magazin din orașul Horezu se află în desfășurare un conflict între mai mulți bărbați.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au identificat persoanele implicate, ulterior fiind conduse la sediul poliției, în vederea stabilirii situației de fapt - anunta gds.ro

Din primele cercetări efectuate, s-a constatat faptul că un bărbat, în timp ce se afla în zona pietonală a orașului Horezu, pe baza unei neînțelegeri în trafic, ar fi fost agresat fizic de către un alt bărbat, care l-ar fi lovit cu pumnii în zona feței și a corpului, distrugând-i totodată, luneta și oglinda din partea dreaptă a autoturismului și tulburând ordinea și liniștea publică.

În continuare, se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovirea sau alte violențe și distrugere.

De asemenea, a fost luată măsura reținerii față de bărbatul în cauză, pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Vâlcea, urmând ca, în cursul zilei de astăzi să fie prezentat magistraților cu propuneri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe