Concertul Extraordinar de Colinde „Hristos Se naște, măriți-L!”

vineri, 16 decembrie 2022

 

Cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, joi, 15 decembrie, la Sala Sindicatelor din Râmnicu-Vâlcea a avut loc Concertul Extraordinar de Colinde Hristos Se naște, slăviți-L, eveniment ajuns la cea de-a VIII-a ediție.

Vestitorii Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos au fost membri Maestrul Constantin Chiriac, directorul Teatrului Radu Stanca din Sibiu, artista Oana Sîrbu, soprana Monica Valentina Scurtu, Yllona Vețeleanu, Izabela Cărăbineanu, Pr. Ioan Liviu Găman, Corala Preoților Râmniceni, Corul de copii „Brevis” al Arhiepiscopiei Râmnicului, Corul Seminarului Teologic „Sfântul Nicolae”, elevele Liceului de Arte „Victor Giuleanu”, Formația „Arheon” a Arhiepiscopiei Râmnicului.

Sub bagheta dirijorală a părintelui Dr. Siluan Dumitru Scurtu, colindătorii, prin interpretarea unui repertoriu variat, conţinând atât colinde populare, cât şi lucrări ale unor compozitori consacraţi, au umplut potirul inimilor celor prezenți de bucuria mântuirii pe care a adus-o Fiul lui Dumnezeu prin Nașterea Sa.

Pentru acest concert, Formația vocal-instrumentală a Arhiepiscopiei Râmnicului a fost compusă din Prof. Galina Nemțanu (pian), Vlad Răileanu (vioară), Patrick Răstău (percuție), Prof. Dorin Fărcaș (oboi), Elena Greciuc (flaut).

Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, apreciind activitatea misionară a colindătorilor a conferit maestrului Constantin Chiriac ordinul „Crucea Râmnicului” și a  împărtășit celor prezenți cuvânt de binecuvântare în care a subliniat că „adâncul de nepătruns al tainei lui Dumnezeu a covârșit sufletele noastre prin duioșia și frumusețea colindelor care exprimă, după cum am auzit, o teologie profundă din care izvorăște chemarea de a ne pleca genunchii și inimile înaintea ieslei Betleemului, spre a vesti tuturor Nașterea lui Hristos.

Prin colinde, mărturisim credința întregului popor care, în această zi preaslăvită, a aflat veste mare și întru totul minunată din vestirea proorocilor și a îngerilor, din smerita închinare a magilor, din prosternarea evlavioasă a păstorilor și a făpturilor necuvântătoare care așază căldură blândă peste ieslea Pruncului dumnezeiesc, dar, mai ales, din delicatețea și iubirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: Cel născut în ieslea din peștera Betleemului este „Fiul Cel din vecie, Ce L-a trimis Tatăl mie, să Se nască și să crească, să ne mântuiască”.

Este o seară a rugăciunii și a comuniunii, în care am deschis larg porțile sufletelor noastre și ne-am rugat cântând și mărturisind Nașterea Domnului, făcându-ne părtași iubirii nesfârșite a lui Dumnezeu, Care S-a întrupat „pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire”. Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ ca lumea să aibă viață din belșug (Ioan X, 10) și ne cheamă, cu nesfârșită iubire și răbdare, să trăim o viață nouă în lumina harului Său”, a spus Chiriarhul Râmnicului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe