Bărbatul din judeţul Vâlcea care şi-a ucis nepoata, în vârstă de doi ani şi 11 luni, a fost trimis în judecată de procurori. El este acuzat că a aruncat-o pe fetiţă în uşa combinei frigorifice, iar apoi pe podea. Copila îi fusese încredinţată bărbatului de sora acestuia, pentru a o creşte.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a transmis, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus, joi, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat, pentru omor asupra unui membru de familie.
“În noaptea de 10/11 septembrie, în jurul orelor 00.42, inculpatul în timp ce se afla la locuinţa sa din comuna Câineni, judeţul Vâlcea, iritat de faptul că victima minoră în vârstă de doi ani şi 11 luni (nepoata sa de soră, care îi fusese încredinţată de părinţii acesteia spre creştere şi educare în lipsa acestora) plângea, acesta a exercitat cu intensitate acte de violenţă asupra minorei, respectiv a aruncat-o şi a proiectat-o cu intensitate de uşa combinei frigorifice aflată în hol şi, mai apoi, pe podeaua de ciment a încăperii, împrejurări în care victima a suferit un politraumatism cu traumatism cranio cerebral (cu hemoragie meningo-cerebrală) şi traumatism abdominal (cu ruptură hepatică, contuzie renală dreapta, hemoperineu consecutiv), leziuni ce au dus la decesul victimei la data de 12 septembrie la Spitalul de Pediatrie din municipiul Sibiu”, se arată în comunicat.