Sfințirea monumentului închinat Doamnei Maria Brâncoveanu la ctitoria sa de la Surpatele și plantarea a 250 de bulbi din laleaua ce i-a fost consacrată

vineri, 9 septembrie 2022

La împlinirea a 30 de ani de activitate a Ligii Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului, în perioada 8-10 septembrie au fost organizate mai multe manifestări spiritual-culturale.

Momentul aniversar a prilejuit rememorarea activității din cele trei decenii parcurse de la înființare, dar și participarea la o serie de activități duhovnicești și culturale menite să descopere adevărata valoare a misiunii desfășurate în acești ani.

O cinstire aparte a fost acordată doamnei Maria Brâncoveanu la ctitoria acesteia, Mănăstirea Surpatele, unde a fost dezvelit și sfințit un monument comemorativ și au fost plantați 250 de bulbi din laleaua Doamna Maria Brâncoveanu, soi obținut și omologat în Olanda.

O cinstim în aceste zile în chip deosebit și pe doamna Maria Brâncoveanu, al cărui chip, reprezentat în tablourile votive din bisericile mănăstirilor Hurezi, Surpatele și Mamu, alături de Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, de Sfinții săi fii Constantin, Ștefan, Radu și Matei, de cele șapte fiice - Stanca, Maria, Elena, Safta, Ancuța, Bălașa și Smaranda -, rămâne în istoria culturii și spiritualității românești unul al delicateții materne, care, oferind dragoste și blândețe, se bucura de recunoștința fiilor și a fiicelor sale, al discreției în treburile cancelariei domnești, al unei strălucite și eficiente chivernisitoare a averilor familiei, al demnității cu care a trăit martiriul soțului și fiilor săi, urmat de închisoare și exil, al curajului de a se înfățișa la cancelariile curților și băncilor europene, al credinței puternice și al lipsei deznădejdii în nesfârșita suferință pe care a îndurat-o în mod aparte după anul 1714, nădăjduind, ca nimeni alta, în bucuria Învierii. Viața sa a devenit un model de jertfelnicie, de smerenie și demnitate, care a inspirat o strălucită operă culturală și social filantropică în ultimele veacuri”, accentuat Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului.

Manifestările duhovnicești și culturale organizate de Liga Femeilor Creștin Ortodoxe din Arhiepiscopia Râmnicului cu prilejul împlinirii a 30 de ani de activitate descoperă misiunea acestora în slujirea Bisericii și a semenilor, dar și roadele proiectelor culturale și educaționale din această perioadă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe