Lucrările de reabilitare de la internatul Liceului Forestier din Râmnicu Vâlcea au fost finalizate.
Investiţia de la internatul Liceului Forestier a constat în:
- reparaţii la instalaţiile de încălzire,
- finisaje la pardoseli şi tavane în sălile de clasă, camerele, holurile şi grupurile sanitare de la parter şi de la cele trei etaje,
- lucrări de consolidare a imobilului,
- reabilitarea termică a anvelopei,
- amenajări ale spaţiului exterior adiacent.
De asemenea, s-a avut în vedere conformarea clădirii din punct de vedere al securităţii la incendiu.
Prezent la inaugurarea lucrărilor, primarul Mircia Gutău – care a fost însoţit de directoarea şcolii, prof. Gabriela Staicu şi de directoarea adjunctă, prof. Daniela Daşoveanu – şi-a arătat satisfacţia pentru felul în care arată acum spaţiile de cazare ale elevilor de la Liceul Forestier, subliniind faptul că înainte de începerea lucrărilor care au costat peste 4,4 milioane de lei de la bugetul local, imobilul era într-o stare de degradare foarte avansată, iar acum se ridică la cele mai înalte standarde.
Internatul de la Liceul Forestier poate găzdui până la 120 de elevi în cele 30 de camere, aici fiind cazaţi şi elevi de la alte unităţi şcolare, precum şi participanţii la olimpiadele regionale sau naţionale care sunt găzduite de municipiu.