Lucrările de consolidare a platformei drumului județean 656 Olănești-Comanca-Tisa-DN 64 (strada Forestierilor, în zona Liceului Tehnologic) au ajuns la final.
În urmă cu 2 ani, în această zonă, platforma drumului a fost grav afectată de calamități, circulația vehiculelor fiind posibilă pe un singur sens de mers.
Am intervenit cu lucrări de stabilizare a zonei, deoarece erau în pericol atât drumul județean, cât și gospodăriile aflate de o parte și de alta a acestui drum.
S-au realizat lucrări de consolidare, prin execuția unui zid de sprijin din beton armat, lucrări de refacere a structurii rutiere, lucrări pentru asigurarea colectării și scurgerii apelor, dar și lucrări de siguranță a circulației.
Investiția, în valoare totală de 1.016.600 lei, a fost realizată de RAJDP Vâlcea cu sume alocate din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, dar și din bugetul județului.
Acum, avem o lucrare de calitate, de care vor beneficia atât localnicii, cât și turiștii care vizitează stațiunea Băile Olănești.
Constantin Rădulescu-Președintele Consiliului Județean Vâlcea
Web Design by DowMedia