Vaideeni, paşi decisivi pentru statutul de staţiune turistică de interes local
Localitatea Vaideeni din judeţul Vâlcea este un tezaur național ce îmbină perfect tradițiile Olteniei de sub Munte cu cele transilvănene. Fondată în urmă cu trei secole, de ciobanii ardeleni care au migrat din Transilvania ocupată de străini, Vaideeniul se află în plin demers pentru statutul de stațiune turistică de interes local.
Numărul locurilor de cazare ca și cel al turiștilor care au descoperit farmecul acestei frumoase comune subalpine, crește anual. Veștile bune din ultimii ani sunt că din ce în ce mai mulți turiști care doresc să petreacă timpul liber într-un mod tradițional aleg comuna Vaideeni, fascinați de potențialul peisagistic, gastronomic și patrimonial al Olteniei de sub munte.
Vaideeniul are în componență satele: Cerna, Cornet, Izvoru Rece, Marița și Vaideeni (reședința).
Prima atestare documentară a satului Vaideeni datează din sec. al XVI-lea, din timpul lui Radu cel Mare. Locuitorii din Vai de Ei, “au fost stăpâni netulburaţi de nimeni din moşi strămoşi pe aceste meleaguri” se consemnează în Hrisovul lui Radu cel Mare. Satul Vai de Ei a supravieţuit până în sec al XIX-lea, când s-a mărit prin venirea mărginenilor sibieni, purtând de atunci numele de Vaideeni.
Din comuna Vaideeni pornesc 10 trasee turistice care fac legătura între Oltenia de sub munte și Valea Lotrului. Acestea sunt marcate şi omologate, destinate drumeţiilor, însă mai există şi două trasee off road pentru posesorii maşinilor de teren.
Festivaluri și evenimente în Vaideeni:
• Festivalul de folclor păstoresc „Învârtita Dorului” (anual)
• Festivalul Național al Sculptorilor cu Drujba (anual)
• Festivalul de folclor păstoresc „Balul oierilor” (anual)
• Tabăra Internațională de Supraviețuire
Obiectivele turistice antropice:
• Biserica de zid cu hramul “Sfântul Ioan Botezătorul” (1878) – în satul Vaideeni
• Biserica de lemn cu hramul “Cuvioasa Paraschiva” (1556-1557) – în satul Marita, monument de arhitectură inclus pe lista Legii 5/2000
• Biserica de lemn cu hramul “Cuvioasa Paraschiva” – ctitorită de haiducul Coman în anul 1893 şi renovată în anul 1932, în satul Cornet
• Biserica de zid cu hramul “Sfânta Maria” – în satul Izvoru Rece
• Centrul etnografic Vaideeni este un important centru etnofolcloric, legat de transhumanţă şi obiceiurile pastorale, renumit pentru prelucrarea artistică a pieilor, lânilor şi confecţionarea de instrumente muzicale, port popular ciobănesc cu influenţe din zona Mărginimii Sibiului
Obiective turistice naturale:
Cheile Cernei, Lacul Marginea, Cheile Luncavățului (Pâraul Sec); Cascadele: Balota; Piatra Crucii; Moara Dracilor; Colțul Ursului; Cascada Miresii; Sorbul din Cheile Cernei; Cascada Miorița; Lacul Florica; Piatra Spânzurată; Vârful Ursu; Piatra Încălecată; Lacul Balota; Piatra Caseriei; Izvorul cu mușchi; Cascadele din Valea superioara a Luncavățului; Tribunalul haiducilor și Văzduhul; Pietrele Găuriciu; Pietrele Stroeștilor; Piatra cu Icoana; Cheișoara; Luncile Frumoase; Vârful Nedeia; Vârful Căpățâna; Cheile Cernei; Piatra spânzurată un monument al naturii pe Valea Plopilor din satul Izvoru Rece;
Defileul Râului Luncavăţ;
În Vaideeni există producatori locali autorizați, care au și eticheta “produs montan”.
“Produs montan” este o menţiune de calitate facultativă, obţinută prin autorizarea de către Agenţia Naţională a Zonei Montane.
Printre planurile vaideenilor pentru anul 2022 se numără:
• O herghelie pentru turiștii care vor să meargă la stâne pe un traseu special (18 km)
• 10 stâne care funcționează
• punctele gastronomice ce oferă tuștilor diverse activități și bucate alese
• atv-uri
• un program de șapte zile, special conceput pentru turiști
• peste 30 de producători cu peste 120 de produse locale pregătite pentru degustări
Text/foto: Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Vâlcea
Web Design by DowMedia