Constantin Radulescu: Încep lucrările la Secțiunea 2 Boița – Cornetu a autostrăzii Sibiu-Pitești

miercuri, 23 martie 2022

“Astăzi, la sediul CJ Vâlcea, am primit vizita reprezentanţilor asocierii de firme, care a câştigat licitaţia pentru realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a unui lot din autostrada Sibiu-Pitești, Secțiunea 2 Boița – Cornetu.

Alături de mine, au fost prezenți prefectul Mihai Oprea, subprefectul Florentina Călin, precum și colegi din aparatul de specialitate al CJ.

Această primă întâlnire a avut loc în contextul în care a fost emis ordinul de începere a lucrărilor, care au o durată de 18 luni pentru proiectare și de 50 de luni pentru execuție, și a avut drept scop informarea autorităților locale cu privire la următorii pași pe care constructorul îi va face pentru realizarea documentațiilor tehnice.

Autostrada Sibiu-Pitești este o investiție deosebit de importantă pentru dezvoltarea economică a județului Vâlcea, dar și pentru locuitorii județului care vor beneficia de acest drum de mare viteză.

În calitate de președinte al CJ Vâlcea, i-am asigurat pe oaspeții noștri că suntem deschiși și operativi când este vorba despre investițiile realizate pentru binele județului Vâlcea și că, în condițiile legii, le vom sta la dispoziție atunci când vor avea nevoie de sprijinul nostru.

Cu toții ne dorim să înceapă cât mai repede această lucrare deosebit de complexă, care presupune realizarea a 31,33 km de drum cu două benzi pe sens, a 7 tuneluri și a 49 de viaducte și poduri” – a declarat președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe