Prin programul „Anghel Saligny”, primarul din Popești, Aurora Măgura, a depus un proiect privind modernizarea drumurilor pe 6 kilometri

sâmbătă, 12 februarie 2022

 

La finele anului trecut, prin programul de investiţii Anghel Saligny, primarul din Popești, Aurora Măgura, a depus un proiect privind modernizarea drumurilor comunale pe o lungime de 6 kilometri: „Pe lângă acest proiect de asfaltare pe care l-am depus prin PNI, în zona respectivă avem reţea de apă şi canalizare, ne-am fi dorit să depunem şi proiectul de extindere a reţelei de canalizare pentru satul Urşi, dar am considerat prioritare drumurile. Pentru proiectul de canalizare este pregătită documentaţia pentru care identificăm sursa cea mai rapidă de finanţare. În acest sens avem în plan să depunem proiectul prin Agenţia Fondului de Mediu”. În acest sens, prin Hotărârea nr. 67/2021, Consiliul Local al comunei Popești a aprobat cererea de finanțare, devizul general și indicatorii tehnico-economici estimativi pentru obiectivul de investiții „Modernizare infrastuctură rutieră de interes local în comuna Popești, județul Vâlcea”. În vara anului trecut, Primăria Popeşti a depus în aşteptarea finanţării la Compania Naţională de Investiţii un proiect pentru asfaltarea drumurilor comunale pe o lungime de 5 kilometri şi extinderea sistemului de canalizare pe o lungime de 6 kilometri, în satul Urşi. „Tot în aşteptarea finanţării este şi proiectul depus pe situaţii de urgenţă pentru construirea podului peste pârâul Valea Caselor. Valoarea proiectului de refacere a podului este de 1,5 milioane de lei. O altă urgenţă este canalizarea din satul Urşi, fiindcă nu funcţionează. Este un proiect accesat de fosta administraţie locală prin AFM, cu cofinanţare de 25%. O dată cu noul proiect pentru care aşteptăm finanţarea se va amenaja reţeaua de canalizare şi pe cealaltă parte a drumului şi se vor monta cămine până la limita de proprietate pe ambele laturi”, a precizat primarul localităţii Popeşti. Modernizarea târgului de la Popeşti este pe lista de priorități a edilului comunei Popești, Aurora Măgură. Amenajarea târgului este prioritară, fiindcă reprezintă un sprijin acordat celor care vor să îşi valorifice produsele.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe