|duminică, iunie 26, 2022
  • Follow Us!

Doi tineri răniţi după ce maşina în care se aflau a luat foc într-un accident pe DN 64 

FOTO-VIDEO--ACCIDENT-in-RAMNICU-VALCEA--Masina-in-care-se-aflau-doi-tineri-a-luat-foc

Doi tineri, de 19 ani şi, respectiv, 20 de ani, au fost răniţi sâmbătă dimineaţa, după ce maşina în care se aflau a luat foc în urma unui accident rutier produs pe DN 64, la ieşirea din municipiul Râmnicu Vâlcea, a informat Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Vâlcea, Octavian Fulger, a declarat că accidentul s-a produs în zona Stolniceni, autoturismul părăsind partea carosabilă şi izbindu-se de o conductă de gaz metan de la marginea drumului.

‘Echipajele de pompieri şi paramedici sosite la faţa locului au găsit maşina cuprinsă generalizat de flăcări. Din fericire, cele două victime erau conştiente şi cooperante, însă prezentau multiple traumatisme’, a precizat reprezentantul ISU.

Cei doi tineri au fost transportaţi la spital, cel de 20 de ani cu multiple traumatisme, iar cel de 19 ani cu dureri toracice şi arsuri de gradul I la nivelul capului.

Sursa: PRESSONLINE

Leave a Response