Ana-Loredana Predescu, deputat PUSL, replică dură pentru fostul ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă
La debutul campaniei pentru administrarea vaccinului Comirnaty Pfizer / BioNTech, împotriva COVID-19, pentru grupa de vârstă 5 – 11 ani, Ana-Loredana Predescu, deputat PUSL, adoptă o poziție fermă ÎMPOTRIVA inoculării copiilor.
În replică la mesajul fostului ministru al Sănătății, Ioana Mihăilă, deputata Ana-Loredana Predescu a declarat:
„Nu ne putem proteja copiii cu prețul sănătății lor. De ce această grabă? Personal, m-am informat din toate sursele și studiile disponibile și am luat decizia de a nu face imprudență de a-mi vaccina copiii cu acest ser.
Copiii mei sunt vaccinați cu schema completă de vaccinuri obligatorii, consacrate, însă, această decizie politică de a demara campania de vaccinare pentru grupa de vârsta 5-11 ani, nebazată pe rezultate clinice la scală, nu poate să convingă un părinte să-și asume niște riscuri pentru sănătatea copilului său.
Doamna fost ministru al Sănătății, fără studii în domeniu, ne anunță pe Facebook că și-a vaccinat copilul de 8 ani! Probabil dorind să se erijeze într-un promotor al acestei campanii. Mă iertați doamna Mihăilă, dar ca ministru al Sănătății, ați dovedit pe parcursul mandatului dvs. că nu aveți capacitatea de a lua decizii coerente pentru niciunul dintre români, în consecință, mulți dintre ei pierzându-și viața.
Copiii mei se pot bucura de viață și de toate activitățile normale vârstei lor și fără să fie vaccinați cu Comirnaty.
Un alt element care ar trebui să dea de gândit părinților este acela că responsabilitatea acestui act, asumarea, pică tot pe umerii lor și vor trebui să trăiască cu decizia aceasta.
Reamintesc despre Hotărârea 103 emisă de CNSU ce prevede achiziționarea a 4.000 de dispozitive preumplute cu adrenalină de tip „EpiPen150Junior”, de uz pediatric, pentru tratamentul de urgență al reacțiilor alergice severe, dedicate campaniei de vaccinare a copiilor între 5-11 ani!!!! Abuzurile împotriva copiilor trebuie să înceteze!”
Ana-Loredana Predescu a mai declarat că multe voci de renume în domeniul virusologiei, imunologie, atât din România, chiar din Brașov, Dr. Damiam Baciu, pediatru și expert în vaccinologie, cât și din lume, s-au pronunțat în defavoarea vaccinării copiilor întrucât efectele secundare nu sunt încă înțelese pe deplin și neasumate de nimeni: Comitetul Consultativ Privind Vaccinarea și Imunizarea JCVI-UK, American Frontlines Doctors AFLDS, John Hopkins Institute - USA, Prof. Dr. Peter McCullough Texas A&M University, Prof. Dr. Ronald N Kostoff - Gainesville-Virginia, Dr. Robert Malone, Prof. Dr. Alan Schroeder - Stanford University, Agenția Consultativă în Medicina Bazată pe Dovezi EBMC-UK, Health Security Agency-UK, Comitetul Consultativ pentru Vaccinuri-Germania, Comitetul Consultativ Național de Etică Medicală CCNE - Franța, Prof. Dr. Luc Montagnier, Prof. Dr.Sucharit Bhakdi, Prof. Dr. Herve Seligman Aix - Marseille Universite, Geert Vanden Bossche, fost Senior Program Officer al Fundației Bill & Melinda Gates și fost manager de proiecte pentru vaccinurile anti-Ebola al Alianței Globale pentru Vaccinuri și Imunizare, BYRAM BRIDLE, de la Universitatea din Guelph, Canada, iar lista poate continua.
Web Design by DowMedia