|sâmbătă, mai 21, 2022
  • Follow Us!

Stefan Vuza, patronul companiei Chimcomplex, pregătește cea mai mare lovitură: Vrea să achiziţioneze Rompetrol 

media-150003757643522500
 Stefan Vuza, patronul companiei Chimcomplex Borzesti, vrea sa cumpere Rompetrol (KMG International), în contextul în care compania pregătește o serie de proiecte cu hidrogen, arată un anunț publicat la Bursa de Valori București.

Chimcomplex Borzeşti ţinteşte achiziţia Rompetrol (KMG International) ca parte din strategia sa de dezvoltare, formularea unei oferte în acest sens urmând să aibă loc la începutul anului 2022, potrivit unui raport al companiei, remis joi Bursei de Valori Bucureşti.

“Consecventă cu strategiile sale în ceea ce priveşte dezvoltarea şi operaţionalizarea Diviziei Verzi, compania anunţă că Alianţa Europeană pentru Hidrogen Curat a selectat trei proiecte depuse de Chimcomplex SA Borzeşti spre a trece în etapele următoare. Aceste proiecte, codificate sub denumirea GreenComplex, vizează producţia de hidrogen, hidrogenul ca materie primă pentru industria chimică şi hidrogen pentru energie termică. Toate aceste proiecte răspund strategiei avute în vedere la nivelul industriei europene de valorificarea pe scară largă a hidrogenului în Europa. În ceea ce priveşte Divizia de Chimie şi de integrare petrochimică, compania anunţă finalizarea unor studii preliminare şi includerea oportunităţii dezvoltării unor parteneriate şi a achiziţiei Rompetrol (KMG International) în strategia de dezvoltare a societăţii, urmărindu-se formularea unei oferte în acest sens la începutul anului 2022”, se spune în document.

De asemenea, în scopul finanţării proiectelor menţionate şi implementării strategiilor de dezvoltare, compania are în vedere demararea unei emisiuni de bonduri (obligaţiuni) în prima jumătate a anului 2022 şi atragerea de parteneri de equity, la acest moment fiind finalizat procesul de selecţie a consultantului financiar internaţional care va asista societatea Chimcomplex Borzeşti în acest demers, fiind vorba despre Rothschild & Cie.

Chimcomplex este principalul producător şi furnizor de substanţe chimice vitale din regiune, specializat în polioli, clorosodice şi Oxo-Alcooli. Este o companie strategică pentru economia românească, cel mai mare combinat de produse chimice cu două platforme industriale la Oneşti şi Râmnicu Vâlcea.

Chimcomplex este o companie chimică având o tradiţie îndelungată, care dezvoltă produse de calitate pentru o viaţă mai bună şi un viitor sustenabil. În anul 2020, Chimcomplex a înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 miliarde de lei, iar în primele 9 luni ale anului 2021 compania a raportat o cifră de afaceri de 1,7 miliarde lei.

În urmă cu trei ani, Chimcomplex a achiziţionat activele Oltchim, între timp devenind cea mai mare companie listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti.

Leave a Response