Cum funcționa "uzina" de vaccinare la chiuvetă din Vâlcea. Trei asistente medicale, reţinute în dosarul vaccinărilor fictive. Un medic, pus sub control judiciar

marți, 14 decembrie 2021
 Trei asistente medicale au fost reţinute pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de marţi, 14 decembrie, să se decidă o soluţie procedurală în legătură cu acestea. Pe surse s-a aflat că unul dintre cadrele sanitare lucra în cadrul UPU al Spitalului Judeţean Vâlcea.   Un medic de familie care practica, în cabinetul său dintr-o comună vâlceană, ceea ce presa a numit „vaccinarea la chiuvetă”, a fost pus sub control judiciar.

Vaccinarea la chiuvetă devine fenomen naţional. Cel mai recent caz vine din judeţul Vâlcea, unde medici şi asistente ar fi încălcat cu bună ştiinţă legea, pe bani - fireşte.

Un medic și șase asistenți de la centrul de vaccinare din Mihăești, Vâlcea, au dat explicații în fața oamenilor legii. Asupra lor planează suspiciuni că ar fi fost implicați în vaccinarea la chiuvetă, iar în schimbul certificatelor de imunizare false cereau între 200 și 300 de euro. Tranzacția se făcea chiar în cabinet. Surse judiciare susțin că persoanele care solicitau un certificat fals sunau anumite asistente, care le recomandau apoi medicul dispus să arunce vaccinul contra unei sume de bani - potrivit observatornews.ro

Mascații au descins la două instituții, la domiciliile persoanelor vaccinate la chiuvetă, precum și la domiciliile cadrelor medicale. Procurorii cred că este vorba despre o adevărată mafie, care se ocupă de falsificarea certificatelor verzi. Dosarul deschis în acest caz este instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în care se efectuează cercetări pentru comiterea de infracțiuni de luare de mită și fals intelectual.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

One comment on “Cum funcționa "uzina" de vaccinare la chiuvetă din Vâlcea. Trei asistente medicale, reţinute în dosarul vaccinărilor fictive. Un medic, pus sub control judiciar”

  1. Acestor derbedei – deopotriva asistente si medici – sa li se confiste tot si sa li se interzica dreptul de practica – pentru zadarnicirea actiunii de combatere a coronavirusului. Nu cred ca acum este inceputul imposturii lor. Astia s-au nascut hoti si nu au constiinta nici cit o ceapa degerata. Acum societatea – prin Institutiile de forta – ar trebui sa le dea reject si sa-i condamne chiar cu lipsire de libertate. Asta merita aceste jeguri. Nu trebuie sa aiba nimeni mila de aceste nimicuri in societatea romaneasca.
    Daca nu se vor lua masuri ferme nu se vor stirpi aceste jeguri.
    Se intelege ce spun?
    Daca mergi la medical de familie pentru o problema de viata se codeste pina rezolva prblema si o face doar atunci cind bagi mina in buzunar. Indiferent cum il chiama sau o chiama.
    Pacat ca aceasta tara este locuita de acest fel de jigodii.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe