Sparle si soparle, 08.11.2021

duminică, 7 noiembrie 2021
  • Primarul Râmnicului, Mircia Gutău, a recunoscut recent că a avut un proces cu consilierul local liberal Cezar Bulacu, cum că l-ar fi jignit pentru că a spus că... a omorât doi oameni într-un accident de circulație. „Am câștigat la Curtea de Apel Pitești. S-a constatat că nu l-am jignit, ci am spus doar adevărul”, a spus edilul Râmnicului. Lucrurile se confirmă pentru că în dosarul nr. 2576/90/2020 aflat pe rolul instanței din Pitești, cu reclamanți Bulacu Cezar Florin (cu domiciliul procesual ales la SCA Pelinari şi Pelinari), același Bulacu Cezar Florin (cu domiciliul ales la Cabinet Ștefan Anca Elena) și, pe de altă parte, intimați Gutău Mircia și două societăți editoare de presă, s-a pronunțat următoarea soluție: „Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”.

 

  • Vila din Călimănești a inginerului Ion G. Cantacuzino, sau cum mai este cunoscută „Castelul de pe Valea Oltului”, a fost achiziționată zilele trecute de un om de afaceri și va începe procesul de renovare. Clădirea este monument istoric și a fost construită la sfârșitul secolului al XIX-lea În acest imobil a copilărit, iar apoi şi-a petrecut ultima parte din viaţă Ioana Cantacuzino, una din fiicele inginerului, care a fost, printre altele, prima femeie cu brevet de aviator din România. Ulterior, vila familiei a fost rechiziţionată pe rând de armata germană, apoi de cea sovietică, şi după 1948, confiscată de comunişti. Ansamblul de clădiri, după Revoluţie, a trecut o perioadă în administrarea Primăriei Călimăneşti, care l-a transformat în sediu pentru asistaţi social, iar apoi aici a funcţionat şi... o secţie a unei fabrici de hârtie igienică.

 

  • Viceprimarul liberal Virgil Pîrvulescu „minte cum respiră” atunci când spune că proiectul de extindere gaze a fost aprobat. Proiectul „Extindere reţea gaze naturale în municipiul Râmnicu Vâlcea” a fost declarat DOAR eligibil. E un prim pas. Din 243 de proiecte depuse, și cel al Primăriei Râmnicului a fost declarat eligibil. Proiectul depus de Municipalitatea Râmnicului urmează să intre în etapa evaluării tehnico-economice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe