Prin Programul naţional de investiţii Anghel Saligny, Primăria Orlești a depus proiectul „Extindere sistem de alimentare cu apă şi canalizare”

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

 

Consiliul local al comunei Orleşti, întrunit în şedinţă în data de 18.10.2021, a aprobat depunerea cererii de finanţare prin Programul Naţional de Investiţii Anghel Saligny pentru obiectivul de investiţii „Extindere sistem de alimentare cu apă şi canalizare, comuna Orleşti, judeţul Vâlcea”. S-a mai aprobat devizul general estimativ al obiectivului de investiţii „Extindere sistem de alimentare cu apă şi canalizare, comuna Orleşti, judeţul Vâlcea” la valoarea de 21 milioane de lei. Încă din vara acestui an, primarul comunei Orlești, Constantin Cîrstina, a construit sau modernizat 6 kilometri de trotuare: „Proiectul a fost pus în aplicare şi a constat în construirea de rigole şi trotuare de-a lungul drumului principal. Astfel, s-a reuşit crearea spaţiului necesar siguranţei pietonilor, pentru reducerea accidentelor rutiere. La Orleşti, drumurile comunale sunt ca în palmă, toate sunt asfaltate. Avem nevoie de o modernizare a drumului judeţean 645. Am terminat de modernizat trotuarele pe acest drumul judeţean”. În luna iulie, Primăria Orleşti a decis cumpărarea unui teren intravilan în suprafaţă de 1.447 mp, situat în comuna Orlești, pentru proiectul „Centru de îngrijire și asistență pentru persoane vârstnice în comuna Orleşti”. În această perioadă, Primăria Orleşti realizează extinderi la sistemul de gaze în partea de nord a localităţii, pe DJ 645, către Scundu, cu bani din bugetul local, pe o lungime de 3 kilometri: „Fac această extindere de gaze fiindcă în această zonă, când noi introduceam în localitate sistemul nu erau case, nu se dezvoltase această zonă. La început le-am introdus sistemul de apă şi canalizarea, acum urmează gazele. În timp s-au construit noi gospodării, s-au vândut terenuri”, a declarat primarul. Pe de altă parte, în luna aprilie, Primăria Orlești a primit de la Consiliul Județean Vâlcea suma de 290.000 lei pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală, pentru susţinerea programelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, precum şi pentru cheltuielile de funcţionare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe