|sâmbătă, noiembrie 27, 2021
  • Follow Us!

ITM a luat MĂSURI după explozia minei antipersonal de la Băbeni, soldată cu 4 morți și 3 răniți: Decizia de ultimă oră luată de inspectori 

media-150243838685962700

Secţia Pirotehnică a Uzinei Mecanice Băbeni, unde joi a avut loc o explozie în urma căreia patru muncitori au murit şi alţi trei au fost răniţi, a fost închisă, iar o echipă solicitată de inspectorul general de la Inspecţia Muncii face verificări la faţa locului pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-au produs evenimentele, a declarat vineri şefa ITM Vâlcea, Livia Drugan, potrivit Mediafax.

Inspectorul şef al ITM a precizat că, după primele verificări efectuate în secţie, inspectorii de muncă nu au găsit o procedură de lucru pentru delaborarea tipului de mină antipersonal care a explodat, dar că muncitorii decedaţi ar fi purtat echipament de protecţie.

“Din primele informaţii pe care le-am obţinut la faţa locului, nu s-a găsit o procedură de lucru pentru delaborarea acestei muniţii. Urmează însă să se stabilească aceste aspecte, la Băbeni fiind şi o echipă de pirotehnişti de la Petroşani, care să ajute în anchetarea evenimentului. Din ce s-a văzut acolo, se pare că muncitorii au avut totuşi echipament de protecţie, dar şi dacă ar fi fost de fier, la o asemenea explozie nu ar fi contat. Aşteptăm însă să înainteze această anchetă şi să putem să avem o imagine cât mai clară a ceea ce s-a întâmplat acolo înainte de a ne pronunţa”, a spus reprezentanta ITM Vâlcea.

Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a solicitat tuturor instituţiilor implicate în anchetarea acestui caz să verifice cu atenţie toate aspectele care au dus la această nenorocire, astfel ca pe viitor să nu se mai repete.

“Este în derulare o anchetă deschisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, care va stabili ce s-a întâmplat acolo. Din ceea ce am constatat eu la faţa locului, nu s-ar fi respectat procedurile care ar fi trebuit urmate la dezamorsarea muniţiei, însă, după cum spuneam, ancheta este cea care va arăta ceea ce s-a întâmplat cu adevărat acolo. Am solicitat şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, şi Poliţiei, şi ITM să trateze cu mare seriozitate acest caz şi să dispună toate măsurile care se impun pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repete. Patru oameni au murit, iar alţi trei au rămas cu sechele pe viaţă, ceea ce e tragic şi îngrijorător mai ales că nu e singurul accident la această fabrică în care muncitori îşi pierd viaţa. Le transmit sincere condoleanţe familiilor acestor oameni care au murit şi le asigur că voi face tot ceea ce ţine de mine pentru a afla adevărul în acest caz”, a transmis prefectul Fârtat.

Reprezentantul Guvernului în Vâlcea a menţionat şi că, din informaţiile pe care le-a primit de la Spitalul Judeţean, vineri a fost transferată la un spital oftalmologic din Bucureşti una dintre cele trei femei rănite în explozie, cu o plagă la un ochi. Celelalte două femei sunt în continuare internate la Spitalul Judeţean, una dintre ele fiind într-o stare mai gravă, pe lângă fracturi la ambele braţe, aceasta având şi o perforaţie de intestin, pentru care a fost operată de urgenţă în cursul nopţii.

Joi după-amiază, la Uzina Mecanica Băbeni, societate specializată în delaborarea muniţiei de artilerie şi aviaţie, a avut loc o explozie generată de o mină antipersonal, în care şi-au pierdut viaţa patru muncitori (trei bărbaţi şi o femeie), iar alte trei femei au fost rănite.

Leave a Response