Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Drum bun, spre Mănăstirea Frăsinei! Vă invit să îl vedeți"

joi, 11 noiembrie 2021

Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, a prezentat, într-o postare pe Facebook, imagini cu drumul care duce către Mănăstirea Frăsinei.

Joi, 11 noiembrie 2021, a avut loc inaugurarea obiectivului de investiții „Reabilitarea și modernizarea DJ 658 Gura Văii – Malu Vârtop – Hotarele – Muereasca – Găvănești – Mănăstirea Frăsinei, km 0+000 – 13+400”, proiect implementat de Consiliul Județean Vâlcea - informeaza antena3.ro

Cu o valoare totală de 42.758.944 lei, investiția a fost realizată cu fonduri guvernamentale (PNDL-II), în baza unui contract semnat în anul 2018, și cofinanțare din bugetul propriu al județului.

Proiectul a fost unul complex, ce a cuprins, pe lângă asfaltarea drumului, pe întreaga lungime de 13,170 km, reabilitarea a 6 poduri și construirea a 4 poduri noi, precum și amenajarea a 194 de podețe de acces către proprietăţi.

De asemenea, au fost construite rigole și au fost amenajate 62 de intrări în drumuri laterale și intersecții cu drumuri publice.

S-au realizat lucrări de consolidare a zonelor cu probleme de stabilitate, prin construirea unor ziduri de sprijin și s-a montat parapet metalic pe o distanță de 9.136 m.

DJ 658‬ porneşte din localitatea Bujoreni (Gura Văii), din DN7 (E81), traversează teritoriul comunelor Bujoreni şi Muereasca și ajunge la Mănăstirea Frăsinei, fiind singura cale de acces către lăcaşul de cult.

Citiți și: Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea: "Drumul Athosului Românesc este prădat de hoţi"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe