Claudia Banu, senator PNL: Rata de vaccinare a cadrelor didactice este esentiala pentru redeschiderea scolilor!

duminică, 7 noiembrie 2021
📖 Luni, 8 noiembrie va suna din nou clopoțelul, dar din păcate, nu peste tot. Doar acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Astfel, printr-un Ordin comun, Ministerul Educației și al Sănătății au decis o nouă condiție pentru redeschiderea școlilor cu prezență fizică: în funcție de gradul de vaccinare în rândul personalului unităților de învățământ. Astfel:
• a) desfășurarea cursurilor zilnice, cu prezență fizică, la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent de minimum 60 % din personal este vaccinat;
• b) desfășurarea cursurilor în regim online la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar în cadrul cărora un procent mai mic de 60 % din personal este vaccinat;
• c) desfășurarea cursurilor cu participarea fizică la nivelul tuturor unitățile de învățământ special indiferent de procentul de vaccinare al personalului.
🎯Această măsură nu vizează și after-school-urile, întrucât Ministerul Educației nu reglemenează activitatea acestora. Regula se aplică atât unităților de învățământ de stat cât și private, exceptând școlile speciale.
💉De asemenea, începând de astăzi, rata de vaccinare la nivelul fiecărei unități de învățământ va fi afișată pe site-ul fiecărui inspectorat școlar. Rata de vaccinare se afișează în fiecare zi de vineri și în baza acesteia se poate decide trecerea la prezență fizică, dacă rata ajunge să depășească pragul de 60 la sută.
🧷 Rămân în vigoare criteriile din ordinul comun de până acum pentru trecerea în online:
- clasa sau grupa se închide 14 zile la apariția unui caz de Covid
- școala se închide integral 14 zile dacă jumătate din clase au activitatea fizică suspendată din cauza cazurilor de infectare
ℹ️ De reținut că se micșorează numărul de note necesar încheierii mediei pentru fiecare elev. Vor putea fi încheiate mediile în cazuri speciale dupa revenirea elevului, chiar dacă se va întâmpla în semestrul II.
Situația este într-o continuă dinamică și vor mai fi, probabil, modificări ce se vor petrece pe parcurs.
Reîntoarcerea la şcoală este o redută importantă, pe care o putem cuceri în perspectiva înfrângerii temerilor create de pandemie, prin efort comun, prin respectarea măsurilor de prevenție, cu răbdare și înțelegere.
Mult succes și putere de muncă profesorilor și spor la învățat elevilor!
Claudia Mihaela Banu, senator PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe