|joi, decembrie 2, 2021
  • Follow Us!

ALTEX isi bate joc cu NERUSINARE de clienti!!! False reduceri de Black Friday!!! 

altex-magazin-mediafax-foto-1070x600

ANPC cere încetarea activității Altex pentru false reduceri de Black Friday. Oficialii magazinului: Nu e clar ce trebuie să închidem. Mâine e în continuare BF

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a cerut închiderea activității magazinului Altex, după ce acesta a anunțat reduceri de Black Friday, deși produsele nu erau, în realitate, ieftinite.

Reprezentanții Altex spun, însă, că nu este precizat cu exactitate ce anume ar trebui închis: magazinul online sau întreaga activitate a companiei.

Conform sursei citate, măsură este abuzivă, disproporționată cu dimensiunea erorii.

Raul Filip, director în cadrul Altex spune că experiență cu ANPC a fost umilitoare. „Nu a existat o dezbatere. Nu am avut posibilitatea de a explică realitatea”.

Totodată, Altex neagă declarația care a fost atribuită companiei de către Protecția Consumatorului: „Facem și noi ce face și piața”.

Mai mult, compania spune că au fost găsite 45 de produse care aveau nereguli cu privire la politica prețurilor de Black Friday și nu 1.000, așa cum a arătat ANPC. „Erorile au fost îndreptate în aceeași zi. Niciun client nu a fost afectat”, arată oficialii companiei.

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor București-Ilfov a făcut verificări în ultimele zile, în mediul online, pentru a vedea modul în care se desfășoară campania Black Friday, un vârf al promoțiilor anuale, anunță ANPC într-un comunicat.

„Astfel, în data de 9 noiembrie 2021, prin acesarea site-ului www.altex.ro, comisarii ANPC au constatat faptul că operatorul economic promova produse ca fiind la reducere de preț, fără a aplica reducerile din prețul de referință (cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus). Echipele de control ANPC au depistat peste 1.000 de produse cu abateri de preț, afișate pe site”, se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, reprezentanții Altex au afirmat, cu ocazia discuțiilor pe acestă temă, că ei „nu pot fi corecți într-o piață în care nimeni nu e.”

ANPC precizează că, în urma neregulilor constate, Altex a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 50.000 lei și a fost propusă, ca măsură complementară, suspendarea activității până la încetarea practicii comerciale incorecte.

Leave a Response