Primăria comunei Mihăeşti va amenaja trotuare moderne, piste de biciclete, spaţiu verde şi stâlpi de iluminat public în Stupărei

sâmbătă, 30 octombrie 2021

 

Cel mai probabil, anul viitor, Primăria comunei Mihăeşti va amenaja trotuare moderne, piste de biciclete, spaţiu verde şi stâlpi de iluminat public în satul Stupărei. Investiţia ar urma să se realizeze pe câte 2,5 kilometri, pe fiecare parte a drumului naţional care traversează comuna Mihăeşti, iar valoarea totală a investiţiei se va ridica la circa 700.000 euro. În această perioadă, primarul comunei Mihăeşti, Constantin Bărzăgeanu, construieşte o sală de sport modernă: „Proiectul este în execuţie, muncitorii sunt prezenţi zilnic pe şantier, pentru a finaliza obiectivul propus: Termenul de execuţie al sălii de sport este până la finele acestui an. Prin urmare lucrurile decurg foarte bine, constructorul este de bună credinţă şi, cu siguranţă, proiectul se va finaliza în termen, conform contactului”. Primarul din Mihăeşti lucrează şi la documentaţia pentru un proiect privind modernizarea şi extinderea iluminatului public inteligent din comună. Consiliul Local Mihăeşti, întrunit în şedinţă în data de 20 mai 2021, a aprobat actualizarea indicatorilor tehnico-economici aprobaţi iniţial prin Hotărârea de Consiliu Local nr. 66/24.09.2020 privind proiectul „Achiziţia de produse si echipamente de protectie in cadrul unitatilor de invatamant preunivesitar de stat din UAT Comuna Mihaesti”, prin revizuirea anexei 1. Entităţile publice dotate sau sprijinite pentru gestionarea crizei sanitare cauzate de SARS-CoV-2, respectiv: Şcoala Gimnaziala Sat Magura, Școala Gimnaziala Sat Buleta, Grădiniţă cu program prelungit Buleta, Grădiniţa cu program normal Gurisoara, Grădiniţă cu program normal Mihaesti, Grădiniţă cu program normal Stuparei. Încă din primăvara acestui an, primarul Constantin Bărzăgeanu a depus un proiect la CNI, care vizează asfaltarea tuturor străzilor din Mihăești rămase nemodernizate. După ce se va finaliza investiţiile la reţeaua de gaze naturale, se are în plan realizarea de ample lucrări de asfaltare în localitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe