Consiliul Local din Păuşeşti-Măglaşi a decis aderarea la parteneriatul constituit de Asociaţia GAL „Microregiunea Horezu”

duminică, 3 octombrie 2021

 

În vara acestui an, Consiliul Local al comunei Păuşeşti-Măglaşi a aprobat aderarea şi participarea Comunei Păuşeşti-Măglaşi la parteneriatul constituit de Asociaţia Grupul de Acţiune Locală „Microregiunea Horezu”, în vederea elaborării şi implementării unei strategii de dezvoltare locală finanţată prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, perioada de programare 2021-2027. Pe toată perioada de programare, Primăria Păuşeşti-Măglaşi nu va adera la nici un alt parteneriat ce va implementa o strategie de dezvoltare locală finanţată prin PNDR. Pe de altă parte, încă din primăvara acesti an, primarul localităţii Păuşeşti Măglaşi, Alexandru Dediu, a finalizat proiectul „Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu” din comuna Păuşeşti Măglaşi, în valoare de 2.639.106 de lei, finanţarea fiind asigurată prin POR 2014-2020: „Acest proiect pe care am reuşit să-l facem s-a realizat cu bani europeni atraşi, şi este un lucru foarte bun, deoarece clădirea din zona centrală a comunei, unde a fost şcoala veche, era neutilizată. Astfel, clădirea a fost transformată în Centru de zi şi unitate de îngrijire la domiciliu. În cadrul proiectului s-au executat lucrări privind desfaceri parţiale ale zidăriei existente în vederea obţinerii unei funcţionalităţi, crearea unor spaţii luminate şi atractive, înlocuirea şi completarea instalaţiilor electrice, sanitare, termice şi de ventilare. Prin urmare, a fost o lucrare destul de amplă, totul s-a refăcut, iar din vechea clădire au rămas doar zidurile. Prin acest proiect este promovată incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale al persoanelor vârstnice din această localitate”. Prin Hotărârea nr. 8/2021, Consiliul Local al comunei Păuşeşti-Măglaşi a decis înfiinţarea serviciilor sociale „Centru de zi de asistenţă şi recuperare Păuşeşti-Măglaşi” și „Unitate de îngrijiri la domiciliu”. Bugetul local al Primăriei Păuşeşti Măglaşi pe anul 2021 are o prevedere de circa 7 milioane de lei. În acest an, Primăria Păuşeşti Măglaşi va finaliza lucrările de modernizare a trotuarelor de pe marginea drumului DN 67A, care traversează localitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe