Primăria Bujoreni a alocat suma de 2 milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor la mai multe lucrări de investiții

vineri, 24 septembrie 2021

 

În vara acestui an, Consiliul Local al comunei Bujoreni a aprobat utilizarea parţială a sumei de 2 milioane de lei, pentru finanțarea cheltuielilor secţiunii de dezvoltare a următoarelor obiective de investiţii: lucrări de refacere două podeţe peste torentul Valea Seacă, punct cămin de bătrâni, respectiv punct Hula şi decolmatare albie torent; lucrări de refacere podeţ în satul Bogdăneşti, peste torentul Laz, punct La Edi şi decolmatare torent; lucrări de consolidare platformă drum comunal DC 164, satul Bogdăneşti, punct la Traşca; lucrări de refacere platformă drumuri de interes local în satele Bujoreni (3,4 km), Bogdăneşti (2,9 km), Gura Văii (1,5 km). Cu fonduri de la CNI, primarul din Bujoreni, Gheorghe Gîngu, va reabilita, extinde şi dota dispensarul medical din satul Olteni: „Am muncit mult pentru elaborarea a cât mai multor proiecte şi ne-am zbătut să obţinem fonduri europene sau guvernamentale. Primăria Bujoreni a depus nu mai puţin de opt proiecte la Compania Naţională de Investiţii, proiecte care, odată implementate, vor aduce un aport important la confortul şi traiul cetăţenilor din Bujoreni. Rămânem consecvenţi în încercările noastre de a obţine cât mai multe fonduri europene sau guvernamentale pentru frumoasă noastră localitate.”. În luna mai, Primăria Bujoreni a lansat proiectul „Reducerea numărului de persoane aparținând comunității marginalizate, aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială”. Proiectul, în valoare de un milion de euro, implementat de Primăria Bujoreni, împreună cu partenerii: Asociația Godyris Hope şi Şcoala Gimnazială din satul Gura Văii, are ca obiectiv îmbunătățirea calităţii educației și îngrijirii copiilor, eradicarea sărăciei în comunitățile marginale, punând accent pe capacitarea fiecărui individ pentru a-și atinge și valorifica potenţialul. Veniturile bugetului local al Primăriei Bujoreni pe anul 2021 se previzionează la suma de 20,6 milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe