"Un lucru e clar! Acest guvern, care a adus haos și sărăcie, trebuie să plece acum! Iar pentru asta există o singură variantă: toți cei interesați să semneze alături de noi moțiunea de cenzură de mai jos! Fără șantaj, fără jocuri pe sub masă, fără interese obscure.
Așadar, stimați colegi de la USR: lăsați poveștile! Vreți să rămâneți în Guvern? Sau vreți - cu adevărat!- ca acest guvern să pice?
Așadar, stimați colegi de la AUR: lăsați poveștile! Vreți să vă faceți capital electoral pe spinarea românilor, pe dramele lor? Sau vreți ca Guvernul Cîțu să plece?
Aveți probleme cu textul? E ceva neadevărat? Haideți să stăm la aceeași masă și să-l discutăm! Pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim să scăpăm de Guvernul Cîțu!".
Florian Marin, PSD Valcea
__________________________________
"Invit oficial toate formațiunile politice și toți parlamentarii care își doresc înlăturarea actualului guvern să contribuie cu modificări sau completări la moțiunea propusă de PSD, având în vedere că aceasta este singura variantă care a fost prezentată public și care beneficiază de numărul de semnături necesar pentru inițierea procedurii parlamentare.
Le transmit domnilor Barna și Simion că miza cea mai importantă în acest moment NU este textul sau autorul moțiunii, ci VOTUL din Parlament care să determine căderea Guvernului Cîțu. Prin urmare, așa cum am spus aseară, PSD va vota o eventuală moțiune de cenzură USR-AUR dacă cele două partide vor avea semnăturile necesare pentru a fi depusă.
Fac un apel către toate partidele parlamentare să urgenteze procedurile constituționale pentru încheierea cât mai rapidă a acestei crize guvernamentale. Oamenii au probleme majore care trebuie rezolvate, nu vor ca politicienii să-și piardă vremea cu tot felul de crize politice repetate.
Prioritatea noastră trebuie să fie stoparea degradării accelerate a nivelului de trai, pe fondul creșterii masive a prețurilor la energie, alimente și medicamente. De aceea, este nevoie de instalarea cât mai rapidă a unui guvern legitim care să pună capăt dezastrului economic și social provocat de actuala echipă guvernamentală."
=======================================
Marcel Ciolacu- președinte PSD