Autoturism căzut de pe un pod, de la 20 de metri, la Daesti

duminică, 5 septembrie 2021

Un autoturism a căzut de pe un pod, de la aproximativ 20 de metri înălţime. Accidentul s-a produs în localitatea Daești – Fedeleșoiu, din judeţul Vâlcea.

„Un autoturism a părăsit drumul de pe pod. Este anunțată o singură victimă, conștientă, încarcerată (autoturismul a căzut în gol de la aproximativ 20 m înălţime). Pompierii militari se deplasează cu o ambulanță SMURD, o autospecială de descarcerare și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare. Autoturismul este pe uscat, a căzut pe roţi. Persoana a fost extrasă din autoturism şi a fost predată unui echipaj SAJ, cu medic“, au fost primele informaţii oferite de ISU Vâlcea.

Un autoturism a căzut de pe un pod, de la aproximativ 20 de metri înălţime
Un autoturism a căzut de pe un pod, de la aproximativ 20 de metri înălţime

La faţa locului au ajuns şi polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Râmnicu Vâlcea. Din primele date, se pare că la volan se afla un tânăr de 16 ani, care era singur în mașină. Acesta ar fi pierdut controlul autoturismului și ar fi căzut cu masina într-o râpă. Victima a fost transportată la spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe