Seminarul Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, la inițiativa și cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, organizează cursuri postliceale pentru calificările profesionale Asistent medical generalist (28 locuri - buget) și Asistent medical balneofiziokinetoterapie și recuperare (28 locuri - buget).
În anul școlar 2021-2022, Școala Postliceală Sanitară își deschide porțile pentru cei care doresc să păstreze, cultive și să recupereze darul însemnat al sănătății, fiind îndrumați pe această cale de o bună echipă de cadre didactice: profesori și specialiști consacrați în domeniul curriculei: medici, asistenți medicali, psihologi și biologi. Formarea teoretică și practică se desfășoară pe parcursul a trei ani atât în cadrul școlii, cât și în stagii de pregătire practică în instituțiile de profil medical partenere.
Școala Postliceală Sanitară din cadrul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae a fost înființată și autorizată de Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), prin Ordinul Ministrului Educației nr. 4525 din 7.08.2017. În luna mai 2021 au fost realizate procedurile de acreditare a celor două calificări profesionale, urmând ca în scurt timp să fie emis și ordinul ministrului.
Vă așteptăm să vă alăturați demersului nostru de a sluji lui Dumnezeu, fiind aproape de semenii în suferință, lucrând împreună nu numai pentru mântuirea sau vindecarea sufletului, ci și a trupului.
Web Design by DowMedia