Irina Crăciunescu, fondatoarea grupului de companii DIANA: ‘‘Vom continua dezvoltarea pe trendul gourmet’’

vineri, 13 august 2021

În urmă cu 30 de ani, climatul de afaceri era difcil şi mai ales incert în România, dumneavoastră şi soţul eraţi foarte tineri, aveaţi două fetiţe foarte mici, totuşi aţi ales să înfiinţaţi o companie în loc să preferaţi siguranţa unor locuri de muncă. Cum vedeţi acum, cu ochii adultului, acea decizie și cum au primit-o părinţii dumneavoastră şi ai soţului?

Irina Crăciunescu: Primul lucru care trebuie știut despre societățile comerciale apărute în România după revoluție este că multe dintre ele sunt mai vechi decât actul lor de naștere! DIANA a început să funcționeze cu un an înaintea înregistrării ei în Registrul Comerțului pentru că inițiativa particulară a fost mai rapidă decât cea legislativă. Altfel zis, întâi s-au născut firmele și mai apoi obligația înregistrării lor după rigorile capitalismului. Oficial, DIANA a împlinit anul acesta 30 de ani, pentru că a primit certificatul de înregistrare abia în 30 aprilie 1991. Ea funcționa încă din martie 1990, imediat după nașterea Adinei, cel de-al doilea copil al familiei noastre. Eu eram un tânăr economist la vremea aceea, aflat în concediu de maternitate, soțul meu, un tânăr profesor de matematică. În jurul vârstei de 30 de ani, și noi și prietenii noștri voiam mai mult de la vremurile pe care le trăiam pentru prima dată sub semnul libertății. Părinții noștri au fost dintotdeauna foarte îngăduitori cu alegerile pe care le-am făcut. Cred că am procedat bine pentru vârsta pe care o aveam, în condițiile provocatoare ale acelor ani. Am discutat despre acele momente de început de multe ori în viață și întotdeauna am susținut că am lua aceleași decizii de început în condiții asemănătoare cu cele din anii nouăzeci. De altfel, întreaga istorie a grupului de firme DIANA este o succesiune de acte îndrăznețe și de riscuri asumate, foarte utile pentru dezvoltarea grupului de firme de acum.

 

Când v-aţi legat viitorul dumneavoastră şi al familiei dumneavoastră de compania proaspăt înfiinţată, DIANA, pe ce anume v-aţi bazat în afară de priceperea şi dârzenia dumneavoastră şi a soţului?

Irina Crăciunescu: Sunt vârste la care riscul are numai conotații pozitive. Aventură, câștig, succes. La asemenea vârste nimeni nu se gândește prea mult la pericole și, chiar mai mult decât atât, nimeni nu se gândește la eșec. Așa eram și noi. Gândeam potrivit pentru vârsta pe care o aveam atunci. Nu e mai puțin adevărat că Mitică era experimentat în comerțul liber, care s-a practicat dintotdeauna la Vaideeni, satul nostru natal. În plus, el a fost întotdeauna un creator de soluții și un vizionar. Nu ajung doar dârzenia și consecvența în afaceri. Este nevoie de o voință ca a lui Mitică Crăcinescu și de un spirit de sacrificiu ca al lui.

 

Au fost momente în care, dumneavoastră sau domnul Crăciunescu v-aţi temut pentru că aţi ales să urmaţi acest drum? Cum aţi procedat atunci?

citat1Irina Crăciunescu: Da, momentele marilor investiții, când am ajuns la banii băncilor, împrumutați pentru a crește compania în mod semnificativ. Unul a fost acela când am realizat o fabrică foarte modernă, de capacitate mică însă, de produse și de preparate din carne – prima fabrică DIANA. În 1997. Până atunci, vindeam în propriul magazin DIANA produse alimentare pentru care trebuia să așteptăm la cozi zile întregi în fața fabricilor de produse din carne. Ne-am hotărât să le fabricăm noi înșine și am decis s-o facem la cel mai înalt nivel tehnologic. Acest lucru ne-a costat foarte mult la vremea aceea. În 1997 am inaugurat o clădire dotată cu o mică linie de producție extrem de modernă: fabrica DIANA în prima ei versiune. Atunci am avut curiozitatea feminină de a verifica dacă gradul nostru de îndatorare mai are vreo legătură cu bunurile pe care le posedam. Nu mai avea! Următorul moment a fost cel al preluării fabricii de industrializare a cărnii, Carvil, în anul 2000. Cu cât crește nivelul de investiții, cu atât te îngrijorezi mai tare. Doar că nivelul superior al afacerii îți oferă și soluții pentru datoriile pe care le-ai contractat. Teama s-a mai subțiat pe acest drum, al marilor investiții, îngrijorarea, nu. În afaceri există și un anume nivel de prudență, la care noi, doamnele, tragem cu ochiul uneori. Am făcut parte dintr-o echipă cu mult curaj și cu soluții pentru marile probleme pe care le-am întâmpinat.

 

Aţi creat de la zero un grup de companii puternice şi respectate astăzi, dar probabil că au existat momente mai mult decât difcile, momente critice. Dintre toate deciziile decisive luate în astfel de momente, care consideraţi că a fost cea mai grea şi care s-a dovedit în timp că a fost cea corectă ?

Irina Crăciunescu: Totul s-a schimbat atunci când am trecut de la comerț la producție. Am început cu un magazin cu de toate, închiriat de la asociația vânătorilor. Am continuat cu magazine de produse alimentare, nu multe, dar din ce în ce mai moderne. Aprovizionarea lor cu marfă a fost o problemă care ne-a determinat să ne îndreptăm atenția spre producție și am ales să investim în industria cărnii. Mai întâi într-o fabrică de capacitate foarte mică, dar aliniată la vârful tehnologic al momentului, și apoi în una de foarte mare capacitate, dar complet rămasă în urmă din punct de vedere tehnologic. Acesta din urmă a fost momentul critic prin care a trecut grupul de firme DIANA. Îl putem numi așa cum ați spus deja, decisiv. Astăzi suntem între primii producători de carne și de produse din carne din România și tocmai am finalizat un mare proiect de modernizare și de dezvoltare. Nu este primul. Din anul 2000 și până acum am modernizat abatorul, liniile de producție, incintele de frig, dar am și crescut numărul magazinelor proprii, aproape 70 acum. Deciziile de dezvoltare din anii 1997 și 2000 au fost, desigur, cele mai dificile. Foarte corecte, cum se poate vedea acum!

 

Presupunând că au existat şi greşeli ale dumneavoastră şi ale soţului în munca de conducere a companiilor, care a fost aceea din care aţi învăţat cel mai mult, greşeala favorită, să spunem aşa?

Irina Crăciunescu: Ce frumos sună greșeala favorită ! Există o greșeală favorită a celor care produc mărfuri în zonele cu puține reguli și cu și mai puțină morală comercială, cum a fost în ultimele decenii piața românească. Dumitru Crăciunescu a fost întotdeaun un om căruia i-a plăcut să comunice foarte apropiat cu ceilalți oameni, indiferent de mediul lor de viață. I-a plăcut să sprijine creșterea lor în școli, ca profesor, și i-a plăcut să sprijine creșterea oamenilor în afaceri. Pe acest principiu a încurajat livrări de marfă către magazine și lanțuri de magazine aflate la început de drum, dar care s-au transformat pe parcurs în mari probleme comerciale. S-a livrat marfă unor companii cu un management extrem de defectuos. S-au pierdut bani și s-au câștigat conflicte juridice. Greșeala noastră favorită a fost încrederea în oameni care nu meritau așa ceva. Suntem mult mai prudenți și mai informați acum și sperăm la vremuri în care societatea românească va fi pregătită să producă dreptate mai repede și mai ferm pentru cei păgubiți.

coperta2

Compania creată de dumneavoastră şi domnul Crăciunescu poartă numele primului copil, dar, prin anagramare, şi pe al Adinei. Pare că e un semn de afecţiune faţă de companie. Cum aţi păstrat balanţa afecţiunii între copii şi companie, între viaţa de familie şi viaţa profesională? (majoritatea oamenilor vorbesc de un confict între viaţa personală şi cea profesională).

Irina Crăciunescu: Numele companiei vine în egală măsură de la copiii noștri și de la împrejurările în care a pornit afacerea. Am deschis magazinul cu de toate în spațiul închiriat de la asociația vânătorilor și sugestiile de nume pe care le-am discutat în cercul nostru de prieteni s-au oprit la Diana, zeița vânătorii și la cerbul nelipsit din preajma ei. Și numele și logoul desenat pe prima noastră ștampilă vin din acele planuri de început. S-au născut în familia noastră și au crescut ca un al treilea copil, după cum povestim toți ai familiei din când în când. Numi aduc aminte să fi existat vreodată o concurență între copii și afacerea pe care o dezvoltăm. Pentru noi au fost două teme complementare, care s-au completat și s-au susținut una pe alta. Am auzit de situații în care copiii s-au simțit înlocuiți în afecțiunea părinților de afacerile lor și văd deseori în mass-media românească acest comentariu.

Noi și copiii noștri nu am trecut prin așa ceva. Fetele noastre au crescut împreună cu noi și cu firma familiei noastre și firma a crescut împreună cu ele. Iată-le acum la comanda celor mai importante departamente, ajunse acolo în cel mai firesc mod cu putință. Nepoții mei își petrec mai mult timp cu părinții lor, dar acest timp n-a fost niciodată de ajuns nici pentru copii și nici pentru părinți. Importante sunt relațiile care se construiesc cu adevărat între copii și părinți, nu clișeele pe care le auzim în jur. Mult sau puțin, timpul petrecut de părinți cu copiii lor trebuie folosit pentru trăiri intense, pentru sentimente puternice și pentru dialog, învățătură și fericire. Nu lungimea timpului contează, ci folosirea lui.

 

Ce vă încântă, astăzi, cel mai mult la companiile din grupul DIANA?

Irina Crăciunescu: Am construit acest grup de firme în familie și cel mai încântător dintre lucruri este că facem acest lucru în continuare. Toți cei din familia întemeiată de Dumitru Crăciunescu suntem aici și continuăm proiectul inaugurat de el în urmă cu peste treizeci de ani. Ați fost la aniversarea noastră organizată în parcul festivalului de la Brezoi și ne-ați văzut vorbind oamenilor despre rolul nostru în coordonarea firmelor DIANA. Suntem un grup puternic, la fel de determinat să facem producție și comerț de înaltă calitate și să urcăm în preferințele publice cât mai sus cu putință. Diana, Radu şi Adina au preluat, cu timpul, mai multe responsabilităţi la conducerea grupului de frme.

 

Ce rol aţi păstrat şi veţi păstra şi în continuare pentru dumneavoastră?

citat2Irina Crăciunescu: Am coordonat încă de la început componenta comercială a grupului, ajunsă între timp o mare rețea de magazine, dezvoltată în șase județe din România. Nu a fost deloc dificil să preiau managementul general al grupului atunci când a fost nevoie s-o fac. Au contat în această decizie contribuțiile angajate de Diana, de Adina și de Radu. Toți trei completează grupul de coordonare pe care îl formăm acum și o fac cu multă energie, cu priceperi dobândite în perioada în care au lucrat alături de Dumitru Crăciunescu, dar și cu un spirit tineresc, care îmi amintește în fiecare zi de entuziasmul nostru de început.

 

Ce vă încântă cel mai mult la continuatorii din familia dumneavoastră ai afacerii - Diana, Radu şi Adina?

Irina Crăciunescu: Unitatea pe care o stabilesc în dialogul dintre ei, atât de utilă în deciziile pe care trebuie să le luăm împreună. E mai rară la români. Apoi diferențele. Adina este mai creativă, Diana mai fermă, Radu, foarte echilibrat. Își spun TMG (Top Management Group) și acționează foarte eficient. Îi descriu cu încântare pentru că sunt personalități foarte puternice, complementare și pline de optimism.

 

Ce anume din trăsăturile de personalitate ale dumneavoastră şi ale domnului Crăciunescu doriţi cel mai mult să preia nepoţii dumneavoastră?

Irina Crăciunescu: Nepoții mei sunt încă mici. Aida are șapte ani, Filip, patru. Copiii își urmează părinții, cum este firesc. Tocmai i-am descris mai înainte și cred că vor continua și ei cu fermitatea mamei lor, Diana, și cu spiritul echilibrat al tatălui lor, Radu. De la mine mi-ar plăcea să preia rigoarea și aspirația spre lucrul bine făcut. De la Dumitru Crăciunescu, bunicul lor, mintea sclipitoare, flerul, corectitudinea și chiar încrederea lui nețărmurită în oameni.

coperta3

Ce strategie de dezvoltare proiectaţi pentru grupul de firme ? Care sunt direcţiile principale de dezvoltare ?

Irina Crăciunescu: În proiectul grupului de firme DIANA există o consecvență puternică în privința obiectului de activitate. Am început cu servicii comerciale și continuăm și astăzi să dezvoltăm acest domeniu prin rețeaua Magazine DIANA. Am decis să ne îndreptăm spre producția de carne și de preparate din carne din motivele arătate mai înainte și am făcut-o la cotele cele mai înalte ale acestei industrii. S-au mai născut câteva tendințe complementare. Avem, de pildă, în funcțiune și acum o fermă de bovine cu peste cinci sute de capete și o producție auxiliară de lapte și de brânză pentru vânzare în rețeaua Magazine DIANA. Grupul nostru de firme dezvoltă și modernizează rețeaua proprie de magazine și tocmai a încheiat o amplă etapă de extindere și de modernizare a fabricii DIANA.

 

În ultimii ani, DIANA a investit mult în direcţia rafinamentului gastronomic, atât ca preparate cât şi ca magazine. Va fi aceasta o direcţie de creştere în anii următori pentru ambele segmente - producţie şi retail - sau va rămâne doar un segment de nişă ?

Irina Crăciunescu: Da. S-a investit în direcția rafinamentului gastronomic cu gândul la exigențele pe care le au consumatorii care aleg produsele premium. Pentru noi, premium nu înseamnă scump, ci de calitate înaltă. Conceptul DIANA Gourmet răspunde acestor exigențe și cultivă în rândul consumatorilor un nivel de calitate superior. Atenția la detalii și calitate nu se încadrează în zona produselor de nișă, ci în a produselor alimentare, în general. Pe scurt, vom continua în această direcție pentru că am fost încă de la început niște buni promotori ai noilor niveluri de calitate în comunitățile în care am acționat.

 

Din experienţa acumulată în 30 de ani, corelată cu actualele tendinţe de consum, care consideraţi că va fi categoria de produse din carne care va creşte cel mai mult în următorii ani ? Într-un sens mai larg, cum vedeţi viitorul în industria cărnii şi a preparatelor din carne ?

Irina Crăciunescu: Lucrăm în industria cărnii și a preparatelor din carne de un sfert de secol. Vita este direcția de concentrare a interesului pentru consumul de carne mondial. În România este preferată carnea de porc. Ca producător responsabil, ancorat în realitatea pieței pe care acționează, suntem conectați și la tendințele europene și mondiale de pe piață, dar și la obiceiurile de consum românești. Există și în România destule restaurante care promovează preparatele din carne de vită de înaltă calitate. La fel se întâmplă pe internet, acolo unde chefi foarte populari promovează rețete de gătit bazate pe carne de vită. Urmărim acest fenomen și îl sprijinim cu produse din gama Vită Maturată. Producția noastră de burgeri din carne de vită a crescut de peste 10 ori în ultimul timp. Carnea de porc, cum am spus, generează însă vânzări foarte mari pe toate canalele de distribuție și acesta este un fapt care determină în mare măsură deciziile pe care le luăm în producția și în comerțul cu produsele și preparatele din carne DIANA.

 

DIANA a fost, la început, o afacere în domeniul retailului. Astăzi DIANA este un lanţ de magazine solid, dar retailul alimentar este mult mai complicat de la un an la altul. Cum vedeţi viitorul pentru lanţul de magazine DIANA?

citat3Irina Crăciunescu: Rețeaua de Magazine DIANA este linia de business a grupului DIANA care se ocupă de retail. Compania a început cu un magazin în 1990 și are acum aproape 70 de magazine proprii. Acționăm de foarte multă vreme în domeniu și am crescut pas cu pas în condiții de concurență din ce în ce mai sofisticate.
Îmi amintesc că în primii ani eram foarte căutați de clienți pentru condițiile moderne în care se prezentau magazinele noastre din punct de vedere tehnologic, al personalului profesionist și al organizării produselor. Cu timpul aceste lucruri au intrat în atitudinea tuturor comercianților, iar noi a trebuit să facem diferența prin comunicare publică și calitate superioară a produselor ofertate. Au venit apoi marii retaileri și am continuat să ne dezvoltăm numeric pentru a le egala importanța pe piața unde acționăm. Magazinele DIANA se deschid astăzi în fiecare dimineață în șase județe și se închid seara după ce le-au trecut pragul zeci de mii de clienți care fac acest lucru de peste treizeci de ani. Evident că ne concentrăm acum pe finalizarea digitalizării integrale a acestei activități pentru a urca în online, acolo unde clienții ne vor putea accesa și mai repede decât o fac acum.

 

Se vorbeşte tot mai mult despre crearea cărnii artificiale (din culturi de celule stem, de exemplu). Ce părere aveţi despre aceste iniţiative, acesta ar putea fi viitorul industriei cărnii?

Irina Crăciunescu: Nu suntem dintre cei care resping semnele pe care ni le dă viitorul. Reflectăm cu seriozitate la acestea, oricât de departe ar fi ele în timp. Sunt tehnologii noi – în comunicații, în transport – cărora le-au trebuit sau le vor trebui multe decenii pentru a se instala în viața oamenilor. Despre clonarea animalelor aproape că s-a uitat. Și aceea părea o soluție pentru accesul la hrană al celor lipsiți de resurse. Nu excludem, așadar, evoluții importante pentru reconfigurarea din temelii a industriei în care lucrăm. Cineva a spus la aniversarea DIANA din urmă cu câteva săptămâni că „anii care vin sunt dedicați inovației și modernizării tuturor proceselor comerciale și de producție, prin informatizare și prin digitalizare”. Se referea la anii din ceea ce numim viitorul apropiat. În viitorul mai îndepărtat vom avea o soluție și pentru a merge împreună cu întreaga omenire către rezolvările pe care civilizația însăși le va avea pentru propria supraviețuire.
Vom face parte cu siguranță dintre soluțiile acelui viitor.

 

Știţi cel mai bine cum era compania DIANA la un an, o vedeţi acum la 30 de ani, dar cum v-o imaginaţi la 50 de ani, în 2041?

Irina Crăciunescu: DIANA a fost tot timpul – în comerț și în producție – un deschizător de drumuri în zona sa de acțiune. Privesc cu încântare la asociații mei la conducerea grupului de firme – Adina, Diana și Radu - și văd în ei calitățile omului care face posibilă imaginea de succes a companiei în viitorul despre care vorbiți. Nu știu în ce măsură se văd trăsăturile de personalitate ale lui Mitică Crăciunescu și ale mele în imaginea actuală a firmei DIANA. Sunt sigură însă că această firmă va prospera împrumutând spiritul și personalitatea TMG (TopManagement Group), cum le place să-și spună acum. Vie și creativă în comunicare, fermă și dreaptă în acțiune, echilibrată în deciziile de zi cu zi.

Sursa: revista-piata.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe