Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a purtat, sâmbătă, 28 martie, după săvârșirea Sfintei Liturghii, în procesiune pe străzile municipiului Râmnicu-Vâlcea icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, racla cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie de la Catedrala Arhiepiscopală și racla cu moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul de la Mănăstirea Bistrița.
Potrivit tradiției Bisericii noastre strămoșești, la vremuri de restriște erau purtate în procesiune moaște ale sfinților și icoane făcătoare de minuni, spre izbăvirea de epidemii, spre vindecarea celor bolnavi, spre întărirea în credință și spre mângâierea credincioșilor. Astfel, de-a lungul timpului, moaștele Sfântului Grigorie Decapolitul au fost duse în procesiune în București în anul 1763 pentru izbăvirea de epidemia de ciumă, în Craiova în anul 1814 în timpul epidemiei de ciumă din vremea lui Ioan Vodă Caragea, în trei procesiuni pentru izbăvirea de holeră și în 19 procesiuni pentru izbăvirea de secetă.
Pelerinajul s-a desfășurat cu aprobarea autorităților locale și cu respectarea dispozițiilor Ordonanței Militare nr. 3/2020, fără participarea credincioșilor, Chiriarhul Râmnicului citind rugăciuni către Dumnezeu, Doctorul trupurilor și al sufletelor noastre, către Maica Domnului și către Sfinții ocrotitori ai Eparhiei Râmnicului.
La finalul fiecărei rugăciuni, Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, a învățat credincioșii: „este vremea să înmulțim rugăciunea, fiecare în casa lui! De aceea, vă propun ca, în fiecare seară, începând cu ora 22.00, să citim Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul Mântuitorului și Canonul de pocăință, ca Dumnezeu să ia de la noi această durere și să aducă multă bucurie și folos duhovnicesc.
Să ne rugăm cu mai multă osârdie Maicii Domnului, mama fiecăruia dintre noi, ca una care este preacinstită de către credincioșii Bisericii noastre, mai ales din Eparhia Râmnicului, aici unde sunt atâtea icoane făcătoare de minuni ale acesteia. Să ne rugăm stăruitor ocrotitorilor Arhiepiscopiei noastre, Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului, întemeietorul eparhiei, Sfântului Ierarh Calinic, marele făcător de minuni, care nu o dată a salvat episcopia noastră, Sfântului Grigorie Decapolitul, ale cărui moaște aduc atâtea vindecări și daruri duhovnicești binecredincioșilor creștini, Sfântului Cuvios Antonie de la Iezer, sihastrul cu mare trecere înaintea lui Dumnezeu!”
Totodată, Înaltpreasfinția Sa a subliniat că „trăim vremuri de grea încercare, când suferința, boala și temerile apasă tot mai mult asupra noastră și asupra lumii, din cauza epidemiei care, în ciuda izolării la care ne obligă, trebuie să ne deschidă tot mai mult către Dumnezeu, după cuvântul Său încurajator din Sfânta Scriptură: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”(Ioan XVI, 33).
Îngăduința durerii, a suferinței, a bolii, pe care Dumnezeu o are este pedagogia Lui, spre a ne călăuzi către Raiul pierdut, fiind prin acestea îndemnați la rugăciune, priveghere și dragoste față de semenii noștri.
Credinciosul simte acut în aceste zile apăsarea izolării în casă, prin neputința de a participa fizic la sfintele slujbe ale Bisericii, într-o perioadă când ele au o frumusețe și un parfum aparte, pregătindu-ne să ne deschidem către Învierea din morți a Mântuitorului ca înviere a noastră, a fiecăruia.
Sunteți despărțiți însă doar fizic de biserică, fiindcă preoții pomenesc la slujbă pe fiecare dintre frățiile voastre, ei slujind în această perioadă nu doar Sfânta Liturghie, ci toate slujbele Bisericii noastre, făcând rugăciuni speciale ca Dumnezeu să îndepărteze această ispită de la noi”.
Pelerinajul s-a realizat pe traseul: Arhiepiscopia Râmnicului – strada Arhiepiscopiei, Str. Carol I ––Aleea Olănești – Calea lui Traian – Str. General Magheru - Bd. Tineretului – Bd. Pandurilor – Str. I.C. Brătianu – Bd. Tineretului – Str. Libertății – Str. Remus Bellu – Bd. Nicolae Bălcescu – Str. Nicolae Titulescu – Str. Republicii - Calea lui Traian – Bd. Nicolae Bălcescu – Str. General Praporgescu – Bd. Tudor Vladimirescu – Calea lui Traian - Str. Arhiepiscopiei.
Web Design by DowMedia