Constantin Radulescu: ÎNCĂ UN DRUM JUDEŢEAN INTRĂ ÎN REABILITARE! Sibienii de la SC CONSTRUCŢII SA au castigat cel mai mare contract de lucrari de la Consiliul Judetean Valcea

vineri, 11 ianuarie 2019

ÎNCĂ UN DRUM JUDEŢEAN INTRĂ ÎN REABILITARE!

Consiliul Judeţean Vâlcea va reabilita şi moderniza, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, coordonat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, drumul judeţean 677 A - Creţeni - Amărăşti - Glăvile - Pesceana – Şirineasa, km 0+000 - 35+020.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, s-a deplasat astăzi, 10 ianuarie 2019, în teren, pentru a semna alături de constructorul care a câştigat licitaţia, contractul de lucrări (proiectare şi execuţie) şi pentru a preda amplasamentul lucrărilor pentru acest obiectiv de investiţii.
Contractul de lucrări (proiectare şi execuţie) a fost încheiat cu SC CONSTRUCŢII SA şi are o valoare totală de 74.602.860 lei (inclusiv TVA), din care: 494.522,35 lei (inclusiv TVA) pentru proiectare şi asistenţă tehnică şi 74.108.337,65 lei (inclusiv TVA) pentru execuţie.
Durata contractului este de 32 de luni, din care 2 luni sunt prevăzute pentru proiectare şi 30 de luni pentru execuţia lucrărilor.

„Astăzi am semnat un nou contract de lucrări, deosebit de important, pentru reabilitarea Drumului Judeţean 677A - Creţeni - Amărăşti - Glăvile - Pesceana - Şirineasa, un drum cu o lungime de peste 35 de km, care porneşte din localitatea Suteşti, din DN 67B, traversează comunele Creţeni, Amărăşti, Glăvile, Pesceana şi Şirineasa, având punct final în DJ 677F, pe raza comunei Şirineasa.
Noua investiţie, în valoare totală de 74.602.860 lei, inclusiv TVA, presupune reabilitarea drumului pe întreaga sa lungime de 35,220 km; realizarea a 38,850 km şanţuri şi 9.940 m rigole; consolidarea sau reabilitarea a 7 poduri şi 70 de podeţe existente; construirea a 86 podeţe tubulare noi şi 626 podeţe de acces la proprietăţi, lucrări de punere în siguranţă a drumului, precum şi alte lucrări necesare pentru asigurarea unui trafic fluent şi în siguranţă. Mă bucur că începem anul cu dreptul, cum se spune în popor, şi că mai bifăm o realizare pe lista proiectelor de investiţii pe care ni le-am propus pentru modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii rutiere a judeţului nostru”. – Constantin Rădulescu, Preşedinte Consiliul Judeţean Vâlcea.

SC CONSTRUCŢII SA este o firma de prestigiu in domeniul constructiilor din judetul Sibiu, fiind coordonata de inginerul Ioan Tusinean. Societatea are o experienta de peste 6 decenii.

Dotarea tehnica

Constructii SA Sibiu dispune de o dotare tehnica ampla, ce cuprinde:
- statie de betoane - LIEBHERR 100 m3/h, NICOLINA – 35 m3/h (27.531 m3
productie in 2012);
- balastiere (Bradu, Orlat, Mârsa) si statie sortare 40 m3/ora (318.064 m3 de
agregat extras in 2012);
- statie balast stabilizat (CEDOMAL C52);
- statie de concasare;
- atelier de prefabricate din beton armat si beton precomprimat;
- atelier de fasonat armatura;
- atelier de lacatuserie;
- atelier de tinichigerie;
- atelier de strungarie;
- atelier de tamplarie lemn;
- atelier de tamplarie aluminiu si PVC;
- laborator pentru încercari fizico–mecanice pe materiale de constructii - autorizat
gradul II;
- depozit de materiale;
- utilaje de terasamente (buldozere, excavatoare, dragline, cilindrii compactori,
motocompresoare, etc.);
- utilaje de încarcat (încarcator frontal KOMATSU, HYUNDAI, etc.);
- utilaje de ridicat (macarale turn, automacarale, macara pionier, boburi);
- mijloace de transport (autobasculante IVECO, MERCEDES, tractor, autobetoniere
IVECO de 9 sau 10m3, autopompa beton PUTZMEISTER, microbuze, autoturisme
pick-up etc.);
- mijloace de mica mecanizare (schele metalice si autoridicatoare, popi, grinzi
autoreglante, esafodaje, cofraje metalice PERI, vibratoare, aparat de sudura
pentru conducte PE de ultima generatie, aparate de sudura in otel);
- masini tehnologice: masini de indreptat si debitat otel beton tip IS16; masini de
fasonat otel beton tip Perfect 32cc; stanta debitare tip Simplex 35E; poduri rulante
3,2T, 20T si 25T; cofraje pentru grinzi si stalpi tip Avermann si Noe; instalatii
hidraulice de tensionare toroane; freza universala Marghita 320; strunguri SN400,
SN320; freza universala FU32; masini gaurit G10, G40, G60; fierastrau alternativ
400mm; foarfece ghilotina FG825; dispozitive de indoit tabla tip Abkant; masini de
rolat L=1000mm si L=2000mm; masina de foltuit; masini Zig; masina de debitat
cu disc abraziv FI-400;
- spatii de cazare personal muncitor.

 

Referinte

Printre lucrarile de referinta realizate de Constructii SA se numara numeroase obiective din Sibiu, si judet, cum ar fi: reabilitare si modernizare Sala Thalia, Hotel Continental Forum, constructie complex sportiv Sala Transilvania, blocuri ANL, constructie blocuri de locuinte str Ostirii, Aleia Steaza, Aleia Daliei Sibiu, constructie Centrul de asistenta si ingrijire persoane varstnice Biertan, construire sediu Cindrelul Junii Sibiului, reabilitare modernizare scoli in comuna Poplaca, comuna Tarnava, extindere si modernizare Liceul Gheorghe Lazar Avrig, reabilitare modernizare Parchetul de pe langa Judecatoria Sibiu, reabilitare�modernizare Judecatoria Saliste, modernizare si extindere sediul AJOFM Sibiu, construire pavilion nou Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, hale industriale ale societatii Trace Greiner, reabilitare si reamenajare a centrului istoric al Sibiului �n Piata Mare, Piata Huet, Piata Revolutiei Cisnadie, restaurare si consolidare Biserica Evanghelica Sibiu, Biserica Franciscana Sibiu, Biserica Dealul Frumos, Pasajul Scarilor, reabilitare strazi: Cetatii, Manejului, Pompeiu Onofrei, Turnului, Piateta Targul Pestelui, 9 Mai, Faurului.

De asemenea, Constructii SA a realizat si are in desfasurare lucrari edilitare in judetul Sibiu, printre care: retele de canalizare pentru comunele Rosia, Gura Raului, Orlat, Sadu; statia de tratare apa din comuna Orlat, statie de epurare comuna Rosia, statia de captare apa din comuna Jina, statia de sortare deseuri din orasul Cisnadie, reabilitare Uzina de Apa Sibiu, extindere si modernizare retele de apa si canalizare in orasul Sibiu si Selimbar, extindere si modernizare retele de apa si canalizare in orasul Avrig si Marsa, retele de apa si canalizare in comuna Marpod, Nocrih, Ilimbav, in comuna Chirpar, retele de apa si canalizare in Dumitra, Cepari si Tarpiu in judetul Bistrita�Nasaud, retele de apa in comuna Loamnes, extindere retele de canalizare in comuna Poplaca, etc.

Constructii SA a dezvoltat o divizie specializata in lucrari de drumuri si poduri executand pana acum lucrari cum ar fi: pod peste raul Cibin � Str Neculce, doua poduri noi in cartierul Tineretului - Sibiu, pod in Rasinari, pod Richis, pod peste paraul Nou, doua poduri pe drumul Sadu Sadurel, pod Arpas, reabilitare Viaduct Gara Mica - Sibiu, reabilitare�modernizare drum Sibiu-Agnita, drum Sasaus�Agnita, drum Dobarca�Poiana, etc.

A lucra in constructii inseamna a produce si a vinde un bun de mare valoare, destinat sa reziste in timp, a proiecta insasi modul de viata si afacerea beneficiarului.

In diferentierea dintre concurenta, valoarea hotaratoare o au calitatea si pretul. Satisfacerea cerintelor beneficiarilor, armonizarea cu normele internationale, reducerea costurilor prin tehnologii performante sunt repere de management al calit�tii �n firma noastra. Toate procesele de productie, etapele de executie si implicit produsele finite, lucrari de constructii, sunt certificate conform standardelor internationale ISO.

TIPURI DE LUCRARI REALIZATE
- CONSTRUCTII INDUSTRIALE
- CONSTRUCTII CIVILE
- RESTAURARI CLADIRI ISTORICE
- CONSTRUCTII DRUMURI SI PODURI

Referinte constructii civile
Referinte constructii civile si industriale
Referinte constructii civile
Referinte restaurari cladiri istorice
Referinte restaurari cladiri istorice
Referinte restaurari cladiri istorice

Citeste si: https://ziaruldevalcea.ro/2010/08/18/sinecon-are-o-carte-de-vizita/

49818612_2051292688318719_1492891749750669312_n

Dă-i un răspuns lui Sibienii de la SC Constructii SA vor repara drumurile din Vâlcea. Contract de peste 15 milioane de euro – Transilvania Business – Sursa ta de informatii Economice Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “Constantin Radulescu: ÎNCĂ UN DRUM JUDEŢEAN INTRĂ ÎN REABILITARE! Sibienii de la SC CONSTRUCŢII SA au castigat cel mai mare contract de lucrari de la Consiliul Judetean Valcea”

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe