Anunțând că ordonanța privind noile taxe va fi aprobată în ședința de Guvern de vineri, șeful PSD, Liviu Dragnea, a avertizat companiile care au criticat demersul executivului. „Am văzut, am citit, tot felul de reacții. Eu îi sfătuiesc, îi avertizez să înceteze să amenințe statul român. Statul român nu e un sat fără câini și nici un stat la cheremul unei companii”, a spus Dragnea.
„Se pare că mâine vor adopta OUG. A mai fost nevoie de câteva reglaje în ceea ce privește formulările. (...) Eu am înțeles că da (se va adopta - n.r.), mi-a spus dna prim-ministru”, a declarat Liviu Dragnea, după o ședință de Coaliție la Parlament, la care au participat și Darius Vâlcov, Daniel Chițoiu, Călin Popescu Tăriceanu și Eugen Teodorovici.
Întrebat ce companii ar fi amenințat statul, șeful PSD a răspuns: „am văzut, de exemplu, OMV Petrom, care amenința voalat că o să diminueze producția de gaze”.