Poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Vâlcea au reţinut pentru 24 de ore un tânăr, de 22 de ani, cercetat pentru conducerea unui autoturism pe drumurile publice, fără să deţină permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Astfel, potrivit unui comunicat al IJP Vâlcea, ieri, în jurul orei 19.30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier l-au oprit în trafic pe S.F.I., de 22 de ani, din comuna Budeşti, în timp ce conducea un autoturism pe strada Racoviţa, din comuna Budeşti. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că tânărul în cauză nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Totodată, acesta este recidivist fiind condamnat pentru complicitate la înşelăciune şi este trimis în judecată pentru o altă faptă de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, fără permis de conducere, comisă în cursul anului 2016.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, S.F.I., fiind reţinut pentru 24 de ore şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea. (gds.ro)