Arhiepiscopia Râmnicului a oferit daruri bolnavilor de la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Băbeni

sâmbătă, 15 aprilie 2017

În Săptămâna Patimilor, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Varsanufie, Sectorul Social al Arhiepiscopiei Râmnicului a desfășurat mai multe activități social-filantropice prin care s-au oferit ajutoare materiale mai multor familii care se confruntă cu sărăcia, bolnavi sau persoane aflate în centrele de îngrijire.

Vineri, 14 aprilie, Părintele Nicolae Proteasa împreună cu doamna Viorica Iancu, reprezentanta Sectorului Social, și enoriași ai Parohiei Sfântul Ioan Botezătorul din Râmnicu-Vâlcea, au oferit daruri bolnavilor de la Centrul de recuperare și reabilitare neuropsihiatrică Băbeni.

„Bucuria sărbătorii Învierii Mântuitorului Hristos o trăim într-un mod aparte, preoți și credincioși, ori de câte ori reușim să fim alături de bolnavii din aceste centre. Vizita noastră își propune să sprijine activitatea misionară a preoților din localitate care sunt alături de bolnavi și desfășoară activități cu caracter duhovnicesc și social. Ceea ce bucură persoanele aflate în suferință nu este valoarea darului, ci faptul trăirii sentimentului de a deveni „special” pentru cineva care îi vizitează. Momentele de sărbătoare încep într-un anume fel prin bucuria pe care ne-o împărtășesc oamenii de aici care ne consideră a fi părinți, frați mai mari sau mai mici, prieteni sau apropiați”, a precizat Părintele Nicolae Proteasa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe