Un fost angajat a furat de la o firmă componente I.T. de peste 37.000 lei

vineri, 31 martie 2017

BĂRBAT CERCETAT PENTRU FURT CALIFICAT DINTR-O SOCIETATE COMERCIALĂ

Poliţişti de investigaţii criminale, din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de un tânăr, bănuit de furtul mai multor componente I.T., în valoare de peste 37.000 de lei, din punctul de lucru al unei societăţi comerciale, din municipiul Râmnicu Vâlcea.

Din cercetările efectuate rezultă faptul că, în noaptea de 28 februarie - 1 martie a.c., P.R.F., de 29 de ani,  din comuna Budeşti, ar fi pătruns în incinta punctului de lucru al societăţii, din municipiul Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras componente I.T., în valoare de peste 37.000 de lei.

În urma investigaţiilor criminalistice şi a cercetărilor efectuate în cauză, poliţiştii au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de P.R.F., fost angajat al societăţii în cauză.

Poliţiştii au reuşit să recupereze o parte din bunurile sustrase, pe care le-au restituit persoanei vătămate.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe