Un șofer aiurit a rămas înzăpezit pe Transalpina

duminică, 5 februarie 2017

 

În noaptea de 2/3 februarie a.c., Poliţia Staţiunii Voineasa a fost sesizată cu privire la faptul că un autoturism de teren, a rămas înzăpezit pe D.N. 67C - Transalpina, la o distanţă de circa 8 km de punctul turistic Obârşia Lotrului, în timp ce se deplasa către localitatea Şugag, din judeţul Alba.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti din cadrul Poliţiei Voineasa şi doi jandarmi din cadrul Postului de Jandarmi Montani Voineasa, care, au identificat conducătorul auto, în persoana P.G.M.R., de 38 de ani, şi au reuşit punerea în circulaţie a autoturismului înzăpezit.

Poliţiştii l-au amendat pe conducătorul auto în cauză cu 870 de lei şi i-au reţinut permisul de conducere pentru 60 de zile pentru nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituită pe sectorul de drum D.N. 67 C.

Atragem atenţia asupra pericolului la care se expun conducătorii auto care încearcă să circule pe acest sector de drum.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe