Constantin Drugan a murit. Cel mai cunoscut profesor din județul Vâlcea, răpus de o boală cruntă

luni, 12 decembrie 2016

Doliu în învământul din județul Vâlcea, după ce Constantin Drugan a murit. Profesorul care a condus mulți ani Colegiul Național „Alexandru Lahovari” din Râmnicu Vâlcea s-a stins din viață, luni, pe patul de spital, după ce a pierdut lupta cu o boală cruntă.

Vestea morții fulgerătoare a profesorului Constantin Drugan a șocat învătământul din județul Vâlcea, notează gazetavalceana.ro.

„Am aflat cu mare durere de plecarea dintre noi a directorului Colegiului Naţional ”Alexandru Lahovari”, Constantin Drugan, un profesor dedicat total muncii la catedră şi un gospodar desăvârşit pentru instituţia pe care cu onoare a condus-o. Lumea dascălilor de excepţie din Râmnicu Vâlcea este, de astăzi, mai săracă, dar profesorul Constantin Drugan va rămâne mai departe alături de noi prin rezultatele, umane şi materiale, ale muncii sale neobosite. Condoleanţe familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească!”, a declarat primarul orașului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău.

Cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face la Capela Cimitirului „Sfântul Ion” din Râmnicu Vâlcea, acolo unde el va fi depus marţi, 13 decembrie 2016.

sursă foto: gazetavalceana.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ultimele stiri

  • PUBLICITATE

  • https://www.mocanuvicentiu.ro/
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2024 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe