ALDE Vâlcea și-a înscris oficial candidații în bătălia alegerilor parlamentare! Iuliana Moise, prima pe lista de la Senat!

joi, 27 octombrie 2016

Joi, 27 octombrie 2016,  ALDE Vâlcea și-a înscris oficial candidații în bătălia alegerilor parlamentare.

Lista ALDE Vâlcea la Camera Deputaţilor: Dumitru Lovin, Remus Grigorescu, Adrian Buşu, Maria Georgiana Mureanu, Ionuţ Eduard Nuică, Teodor Sorin Cumpănăşoiu, Ion Croitoru şi Octavian Gheorghe Bădîrcu. La Senat: Iuliana Moise, doctorul Ioan Neamu, Monica-Alice Şarpe şi Damian Dincă.

Cu Dumitru Lovin, Remus Grigorescu, Adrian Buşu la Cameră şi cu Iuliana Moise la Senat, ALDE Vâlcea are o listă cu de toate competenţele ca să zic aşa - scrie reputatul jurnalist Gheorghe Smeoreanu și noi îi dăm dreptate.

Lovin este un patriot în sensul clasic al termenului, sensul acela de altădată, de care unii se pot ruşina şi pe care eu îl apreciez enorm.

Remus Grigorescu este printre puţinii universitari din politica Vâlcii.

Adrian Buşu este cel mai consistent intelectual din acelaşi areal politic.

Doamna Iuliana Moise este o doamnă care poate fi şi de salon dar şi de campanie dură, dacă o provoci, aşa cum a provocat-o ştim noi cine. Plus că s-a dovedit un manager cu state vechi şi fără reproş într-o funcţie unde reproşurile ar fi putut curge - mai scrie același jurnalist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

2 comments on “ALDE Vâlcea și-a înscris oficial candidații în bătălia alegerilor parlamentare! Iuliana Moise, prima pe lista de la Senat!”

  • PUBLICITATE

  • TRUSTUL 3 CONSTRUCTII
  • PARTENERI MEDIA

  • © 2023 Ziarul de Valcea. Toate drepturile rezervate.

    Web Design by DowMedia

    Ne gasiti si pe